Presupun ca stiti toti ce este Craciunul... Adica cine nu stie... Parintii ne pacalesc de mici cu un "Mos Craciun", apoi realizam toti, distrusi, ca acest "Mos" nu exista...
Un istoric???
Crăciunul sau Naşterea Domnului este sărbătoarea creştină a naşterii după trup a Domnului Iisus Hristos, celebrată la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (după calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 sărbători domneşti (sau praznice împărăteşti) a Bisericilor bizantine, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de Rusalii. În anumite ţări unde creştinii sunt majoritari, e de asemenea sărbătoare legală, şi se prelungeşte în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun.(Sau a treia zi de Craciun, 27 Decembrie, adica si Sfintul Stefan :D)
La "plinirea vremii" (Galateni 4,4), Dumnezeu S-a întrupat, "chip de rob luând" (Filipeni 2, 7) şi S-a născut din Fecioara Maria, pentru mântuirea neamului omenesc.
Conform Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii, Iisus, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Unul din Sfânta Treime, S-a născut în cetatea Betleemului într-o iesle simplă, în peşteră săracă. Dreptul Iosif şi Maria, mama lui Iisus au venit din Nazaret în Betleem pentru recensământul poruncit de proconsulul Quirinius, în timpul împăratului Octavian Augustus (Luca 2, 1), dar negăsindu-se loc de găzduire în cetate (Luca 2, 7), Maria, însoţită de logodnicul său Iosif, a găsit adăpost într-o peşteră păstorească, unde L-a născut pe Pruncul Sfânt (Luca 2, 1-20).
Betleemul, numit în vechime și Efrata, se mai chema și cetatea lui David, căci într-însa s-a născut și a fost uns ca împărat marele strămoș după trup al Mântuitorului. Dar s-a mai numit si "Casa Pâinii", de către fericitul patriarh Iacov, care, păscându-şi turmele de oi în acele locuri, mai înainte a văzut şi a proorocit că acolo avea să Se pogoare și să Se nască Pâinea cea vie care S-a pogorât din cer, Domnul nostru Iisus Hristos.
Betleemul, situat în Palestina, este o cetate mică, la jumătatea drumului între Ierusalim și Hebron, unde s-a născut Sfântul Ioan Botezătorul și unde Avraam a vorbit la stejarul Mamvri cu cei trei îngeri.
De ce S-a născut Mântuitorul în Betleem. Exista o proorocie că Betleemul va fi locul de naștere al Mântuitorului Iisus Hristos! Proorocul Miheia a spus, cu 4-500 de ani mai înainte de venirea lui Hristos în lume: Și tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nicidecum nu ești mai mic între fiii lui Iuda, căci din tine va ieși Povăţuitorul, Care va paşte pe poporul Meu Israel (Miheia 5, 1]; Matei 2, 6).
De ce S-a născut Hristos într-o peșteră. Peştera este simbolul întunericului. Hristos a venit să aducă lumină şi în temniţa iadului dar şi în lumea care era în noapte, că zice marele Apostol Pavel: Întunericul veacului acestuia. Veacul de acum și mai ales cel de până la venirea lui Hristos era o noapte lungă, în care lumea era oarbă, stând în întunericul slujirii la idoli şi al păcatului.
Hristos S-a născut noaptea şi în peşteră, ca să arate că El a venit să aducă lumină, să risipească întunericul. Unde? În peșterile despre care a spus Isaia, căci zice: peșterile lor - vorbește de peșterile iadului - în veci cu întuneric sunt făcute. Și a venit să risipească întunericul din peșterile iadului și întunericul păcatului de pe fața pământului.
S-a născut în miezul nopții, ca să lumineze peșterile întunericului veacului aceluia, întunecat de atâtea mii de ani, pentru că Hristos era lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul care va să vină în lume. El de la început era lumina lumii și a venit să lumineze și să strălucească în toate părțile cu razele soarelui dumnezeirii Sale.
Deşi tradiţia vorbeşte despre trei magi care au venit şi s-au închinat Pruncului Sfânt chiar în ziua Naşterii Sale (sau, în Tradiţia Bisericii Romano-Catolice, douăsprezece zile mai târziu), Sfânta Scriptură vorbeşte despre mai mulţi înţelepţi care au venit şi I s-au închinat (Matei 2), fără să precizeze numărul lor şi nici momentul precis la care au venit. Oricum ar fi, magii sau înțelepții au adus Pruncului daruri: aur, smirnă şi tămâie (Matei 2, 11). Imnografia sărbătorii înţelege aceste daruri ca pe nişte semne şi simboluri: aur, pentru că Hristos este împărat; tămâie, ca unui Dumnezeu; şi smirnă, ca Aceluia ce avea să pătimească, să moară şi să fie îngropat cu smirna şi aromele aduse de femeile mironosiţe.
Deşi sărbătorim Naşterea Domnului pe 25 decembrie în fiecare an, cei mai mulţi teologi sunt de părere că aceasta nu ar fi data reală a Naşterii Domnului şi că ar avea legătură cu serbările păgâne care cădeau în această zi a solstiţiului. Însă nu este întâmplătoare aşezarea sărbătorii Naşterii Domnului în această zi, dincolo de aspectul istoric legat de faptul că până şi păgânii intuiau importanţa şi greutatea simbolică a acestei zile. Sensul principal este unul duhovnicesc, simbolic, pentru că începând de acum ziua creşte şi noaptea scade. Şi la fel de semnificativ este faptul că, după unii Părinţi, Hristos nu S-a născut oricând, ci duminica!
Sfânta Scriptură vorbeşte despre ziua în care a făcut Dumnezeu lumina, când a zis: "Să se facă lumină" - și a fost lumină! (Facerea 1, 3). Ziua întâi a săptămânii, Duminica, Ziua Domnului sau Ziua soarelui! Duminica S-a născut Hristos; Duminica S-a botezat, cum arată Sfintii Părinți de la Sinodul de la Calcedon. Duminica a înviat din morţi (Matei 28, 1). Duminica a trimis Hristos pe Duhul Sfânt peste Sfinţii Săi ucenici si Apostoli. Duminica Sfinții Apostoli făceau Sfânta Liturghie. Tot Duminica s-a dat și Apocalipsa, pentru că Sfântul Evanghelist Ioan zice: Am fost în duh în zi de Duminică (1, 10). Iată dar, câte sunt legate de ziua Duminicii! De aceea a sfințit Dumnezeu ziua Duminicii și cu Naşterea Sa, pentru că în ziua aceasta a făcut Dumnezeu lumina.
Aici ies din istoric... nu stiu cat de mult stai sa citesti tot... asta este ca un flash de revenire la ideiile mele... Pentru mine, Craciunul este o mare sarbatoare, inaintea careia stau vreo 2 zile facand treaba pe acasa, ajutand-o pe mama si..... pe sora mea, sarbatoarea in ajunul careia impodobesc bradul, desi anul trecut arata mai bine, sarbatoarea in care oamenii sunt pasnici, draguti, buni si daruitori (cel putin in jurul meu...), ziua in care domneste un aer placut, cald, ziua in care stau cu familia, ziua in care nu mai pot de ele cadouri desi primesc cateva, ziua in care prefer sa daruiesc ceva frumos si prefer sa primesc iubire si bunatate, nu chestii materiale, ziua in care ii vad pe mama si pe tata cu adevarat fericiti si bucurosi, ziua in care se aduna toate rudele si prietenii, sau macar suna sa ureze sanatate si chestii de genul, ziua in jurul careia primesc liber de la scoala..... Sa fim seriosi, cine nu iubeste vacanta???? 0_o
Sincer, Craciunul este sarbatoarea cea mai pasnica si frumoasa din an!!!
Deci, in final, Craciun Fericit Pamantenilor!!!!
Sa aveti fericire de Craciun!!!
P.S. La multi ani Chris si Stefania, Va iubesc fratilor!!!(Si pe Iubire, Elena si Blonda care mi-a mancat zilele 8 ani cu prietenia noastra suprema, desi intr-a 8-a ne-am cam certat noi asa...!!! :D)
:* :* :* :* :* :* :* :* :* :* :*
P.P.S. Daca nu ai imaginatie, decat sa copii de pe net niste mesaje dealea siropoase de craciun pe care le gaseste tot pamanteanul si le primeste tot omul de vreo 5 ori pe ora, mai bine trimite mesaj ceva gen "Iti urez Un Craciun Foarte Fericit, Din Toata Inima!" si iesi mai bine (si mai ieftin, daca nu ai multe mesaje in cont)!!
sâmbătă, 25 decembrie 2010
luni, 20 decembrie 2010
Vacanta!!!
In sfirsit vacanta!
In sfirsit liberi!!
In sfirsit dorm pe saturate,
Nu ma mai stresez ca trebuie sa imi invat
Pentru lucrari si ascultari!
Nu mai am de facut teme
(Exceptia de rigoare: romana)
O sa imi fie dor de colegi,
Dar de asta s-a inventat iesitul in oras!!
Azi am facut un lucru chiar amuzant.Am stat la scoala doar primele 3 ore, apoi am plecat la Liceul Mihail Kogalniceanu pentru a sta in pauza cu Stef. Ei ii vine ideea ca eu sa raman la ea si la ore. Zis si facut!
Am intrat in clasa, i-am salutat colegii, am dat jos geaca si am stat cu ea si niste colege, iar in timpul orei am stat in banca cu colega ei de banca, Stef asezandu-se in fata mea, in prima banca. E foarte tare la ea in clasa, doar ca prea liniste, fata de galagia pe care o face clasa mea :D
Prima ora la care am asistat a fost latina. A fost destul de funny cum au sarit toti pe prof sa il roage sa le puna un punct in plus la tezele abia aduse :D Tipul e abia iesit din facultate, deci a fost usor de convins :D
Plus ca nici nu a observat ca eu sunt in clasa :D
Apoi, istoria... Pai profa aia e de treaba. Le-a adus si ea tezele. Apoi, la jumatatea orei ii lasa sa plece acasa. Super-tare! Nici ea nu ma observase.
La plecare m-am simtit ca o masina de pupat :-SS Trei sferturi de fete din clasa m-au pupat cand au plecat! Daca as fi fost baiat m-as fi simtit ca in rai :D
Apoi am plecat, mi-am luat cartea "Scaramouche" de Rafael Sabattini de la biblioteca (zic impresiile dupa ce o citesc) si am plecat acasa cu Stef, Crina si Oana (doua din colegele ei de clasa). Plus ca m-am intalnit cu o fraiera care a inceput sa povesteasca cum era sa fie f****a de unu, de parca ne-ar interesa asta pe noi. Sa fi vazut cum facea Crina pe mess seara =)) Ati fi ras pe burta =))
Cam atat, incepe un film pe Universal, ma duc sa il vad.
Pa-pa si s-aveti fericire intr-o tara de c*c*t.

duminică, 19 decembrie 2010
Condoleante!!!
Ma uitam saptamana trecuta la TV, asa, din intamplare. Mai nou ma uit la TV doar cand vad in programul TV un film ce pare fain: pare, pentru ca nu e mereu asa.
Nimerisem "Happy Hour" pe PROtv. Stiti cine era principala invitata??? Tipa aia fotomodeala, neagra, proasta de da pe afara....... Laurette. Abia se siliconase!!! (Am stat 15 minute sa o gasesc pe net ca sa vad cum o cheama, nu ma intereseaza persoana ei, eu doar o critic.... putin mai mult)
Era Maruta fericit ca isi bagase nu stiu cate grame de silicon in stanga si in dreapta. Eu una, ma asteptam sa apara cu buzele umflate si abia sa poata vorbi, da nu am avut satisfactia asta :-<
Barfesc ei pe acolo cat barfesc... Am fost asa de interesaa de discutia lor incat uitasem despre ce era vorba dupa doar 5 minute. In final, au ajuns la partea care mi-a atras atentia si ma facea sa vreau sa o apuc pe aia de gat. Era ceva de genul:
Maruta: "Bravo Laurette, sa fii sanatoasa, noi acum ne vom intalni cu Luminita"
Fotomodeala:" As vrea sa zic si eu ceva. Le multumesc fanilor mei care m-au sustinut si care si-au dorit sa trec cu bine peste operatie, mi-au lasat numai mesaje cu felicitari si cu urari de bine pe facebook, dorindu-si sa fiu sanatoasa in continuare si sa decurga operatia bine, pe langa acei cativa care au lasat comentarii nuprea dragute"
Pai mie mi-ar fi placut sa o injur putin si sa ma iau de viata ei pe facebook, pentru ca, de la 15 de km se simte duhoarea ei de proasta, sincer!!!
Eu nu stiu ce parere aveti voi, dar mie imi vine sa vars numai cat vad 5 secunde imaginea acestui tip de persoane, iar cand mai deschid si gura... mama mama, mi se ridica parul in cap. Tara asta este dominata de prosti! Acum divertismentul se mizeaza pe prostie si mediocritate, iar cand in sfirsit vine cineva destept, il anihileaza, rezolva ei in asa fel incat ala sa dispara de pe ecran!!!
Pacat ca Paunescu a murit!
Pacat ca Stela Popescu si Alexandru Arsinel nu mai apar pe ecran mai mult.
Sau Andra! Pe ea chiar o duce capul, doar ca media cere prosti/proaste care arata bine in exterior, dar nu si care au si ceva materie cenusie in cap!!
De la ei putem invata lucruri, nu de la pipitele din ziua de azi!!
Dar daca asta cere cel putin 50% + 1 din tara noastra, noi ceilalti trebuie sa suportam manelele si idiotenia. Sincere Regrete!!! Romania, Condoleante!!
S-aveti fericire intr-o tara de c*c*t!!!

luni, 6 decembrie 2010
Scrisoare pentru Mos Craciun
Azi, la TIC, am trecut la lucrul in Microsoft Word. Iar domnul profesor ne-a pus sa facem o cerere, sau o scrisoare pentru mosul, asa ca eu am facut o scrirere care arata asa:
Inca cererea mea nu e nimic, sa o fi vazut scrisoarea lui iubire :D
Ai fi ras pe burta.
P.S. Poate la ora viitoare o copii din calculatorul din laborator si o postezi :D
Domnule Moş Crăciun,
Subsemnata, C. E. Ştefania, elevă in clasa IX G, a grupului şcolar industrial “Ştefan Procopiu”, Vaslui, vă rog să-mi aduceţi cadou de Crăciun dulciuri pentru tot anul, de preferat jeleuri şi ciocolată Kandia sau Heidi, sau amâdoua, media 10 pe toţi 4 anii de liceu sau 9.98 media de absolvire din liceu, un bilet numai dus şi paşaport pentru America, sau Anglia, alegerea vă aparţine, plus un apartament, prin Londra,sau L.A. sau Hollywood, sau New York, nu de alta dar trebuie să am unde să dorm.(Să fie apartament cu 4 camere minim).
Cu respect, C. E.-Ştefania.
Data Semnatura
06.12.2010 ......................
Domnului Moş Crăciun, Directorul Crăciunului, Polul Nord, Laponia
Inca cererea mea nu e nimic, sa o fi vazut scrisoarea lui iubire :D
Ai fi ras pe burta.
P.S. Poate la ora viitoare o copii din calculatorul din laborator si o postezi :D
miercuri, 1 decembrie 2010
Plagiatori!
Stiti faza de la "In puii mei" cu "Caut prietena, toate fetele sa apeleze la mine" sau "Nu stiu eu deastea"?
Mie mi-a povestit cineva despre ele.
Nu zic, e comic, dar ma doare capul!
Pe toti ii aud zicand "Nu stiu eu deastea" sau un papitoi de la 9-filo din liceu umbla prin pauze dupa fete si le zice "Caut si eu o prietena". Majoritatea raspunsurilor sunt:"Cauta in continuare" sau "bravo tie!!"
Plagiatorii astia plagiaza prea mult!
O poanta e comica de cel mult 3 ori, dupaia e ceva monoton, nashpa, fara sens si plictisitor!
Gata fratilor!! Terminati! Va ajunge! Fiti originali! Nu plagiati pe oricine vedeti in cutia aia mare si patrata sau pe cine vedeti pe strada/ drum/ hol!!!
E plictisitor de acum rau de tot!!
S-aveti fericire intr-o tara plina cu plagiatori in exces!!!!

1 Decembrie!
Dupa cum normal ca stiti, azi este 1 Decembrie.
Deci... Pentru ca sunt romanca, urez un calduros (si asa ca e frig afara) "La Multi Ani Romania!!!"
Un scurt istoric:
La 18 noiembrie/1 decembrie 1918, deputaţii decid în unanimitate unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, cu păstrarea unei autonomii locale, pe baze democratice, cu egalitatea naţionalităţilor şi a religiilor. La Alba Iulia, aşa cum fusese înainte şi la Cernăuţi, la 28 noiembrie, a fost, de fapt, un plebiscit al tuturor românilor din Austro-Ungaria. Tot la Alba Iulia, cu prilejul Adunării, se constituie Marele Consiliu Naţional Român, format din 200 de membri aleşi şi 50 de membri cooptaţi. A doua zi, acest Consiliu numeşte un guvern provizoriu, numit Consiliul Dirigent al Transilvaniei, în frunte cu Iuliu Maniu. Consiliul trimite o delegaţie la Bucureşti, condusă de episcopul de Caransebeş, Miron Cristea (viitorul patriarh al României), care, la 1/14 decembrie, înmânează regelui Ferdinand I declaraţia de la Alba Iulia. La 11/24 decembrie, regele Ferdinand promulgă decretul de sancţionare a unirii (totodată şi a Bucovinei şi Basarabiei). Protestele guvernului Károlyi la Budapesta sunt inutile.
Pentru mine, 1 Decembrie este o zi libera, binevenita, fara scoala, dar totusi am teme dar'ar domnul!!
Din cate vad eu pe geam, iarna a venit in oras calendaristic si "calduristic". E frig, ninge, e decembrie, etc....
De acum, daca se face zapada de peste 40 de cm, va fi teroare pentru fete, mai ales pentru alea care nu sunt pitipoance. Pitipoancele tipa ca proastele "Nuuuu! Nu ma baga in zapada!", dar defapt ele abia asteapta sa fie luate pe sus de baieti si mototolite cu zapada pana le dispare machiajul si arata ca muma padurii! :D..... Urata imagine X_X X_X X_X
Deci... Cam atat!! Imaginatia a disparut din cauza plictiselii :D
P.S. Chris! Incearca sa nu te tii de promisiune! :D
La multi ani Romania!!

Ceva scurt
Azi am avut fizica.
Pana la urma a ramas pe joi testul ala si teza unica din clasa.
Ne-a explicat proful ca un alt prof a uitat sa ii dea lucrarile retardatului de inlocuitor.
Si... pana la urma s-a amanat chestia.
Dar noi, cum suntem un 9G comic, amuzant si de treaba, i-am zis profului: "Domnule profesor, sa stiti ca suntem extrem de bucurosi ca va avem pe dumneavoastra profesor si nu pe 'Donald Duck' (proful inlocuitor), desi v-a facut 'un profesor dezorientat'!"
Cand a auzit asta, proful a ramas cu o fata uimita, dar a inceput sa rada si a continuat lantul povestilor comice, pe care eu nu mi le amintesc destul de bine incat sa le postez :D

vineri, 26 noiembrie 2010
Fizica de ieri.. Tipicul profului retardat!!!
Ieri dimineata, de la 08:00, a avut loc in clasa noastra, adica sala unu, parter, o serie de lectii deschise pentru nu stiu eu ce....
Clasa mea, adiga clasa 9G, a fost mutata in laboratorul de fizica.
Tot de la ora 08:00, am avut fizica. Test pentru clasa si teza pentru H-U-L-K.
Vine un sfrijelit la noi in clasa si zice:" Domnul vostru de fizica nu este in liceu, are niste probleme, dar mi-a lasat mie Testele si teza voastra"
"Yeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeey, copiem pe ruuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuupteeeeeeeeeeeeeeeeee"
"Problema este ca eu nu le gasesc"
"Bai neneeeee!!! Esti prost!?!?!?!?!?!?! Iti dai seama ca vorbesti tu acolo!?!?!?!?!?!""
"Asa ca nu mai dati teza si testul azi, le dati data viitoare cu profesorul vostru!"
"Bai Frate!!!! Esti un criminal!! Si ne f..... proful de info cand vede ca o sa mai avem un test/teza in saptamana cu teza de la info!!!" (Doar ca proful de info nu a zis nimic cand a aflat :D)
TOATA clasa vorbea. O vede pe Xena, si o scoate la tabla, rasfoieste un caiet si incepe sa zica ce problema sa scrie. Ea se uita la noi, noi ne uitam la ea si ciclul se repeta la aproape nesfarsit :D Incepe sa scrie niste trasnai pe acolo, timp in care eu vorbeam cu Iubire, care statea in stanga mea. "Asta e prost!?!?!? Noi nu am facut asa ceva!!!", intre timp noi desenam si fata lui de tampit pe caietul ei de fizica.
De retinut: inlocuitorul arata ca si cum capul statea pe un bat, care era corpul.
Scrie Xena la tabla tampenii "fara numar", in timp ce eu si toata clasa vorbeam. Dar... Din toata clasa, el m-a vazut pe mine ca vorbeam.....( A fost ca si cum ceilalti erau invizibili, iar cineva montase un NEON rosu pe mine pentru a iesi in evidenta!!!) Si zice "Domnisoara... Tu vorbesti incontinuu, ia zi-mi, ai vreo propunere pentru a rezolva problema de la tabla??" "Eu, din pozitia mea de cotul pe genunchi si barba in palma mainii cotului de pe genunchi, ma uit la el si tac (Cri, Cri, Cri....). Dupa ce isi ia ochii de la mine, Elena (Spartana mea), care statea in dreapta mea imi zice : "Zi-i ca trebuie sa aduci la acelasi numitor."
Se intoarce proful iar la mine si zice:
"Cum te cheama domnisoara??"
"Ăăăăăăă.... Elvi..."
"Lasa asta, pe mine ma intereseaza numele tau, nu prenumele!!!!"
"Aaaaaa, pai Costache!!!!''
"Bun, (rasfoieste paginile catalogului, eu maresc ochii, din aceasi barba de pe palma din cot :D) Costache.... Uite, ai un 5 la fizica si unul la mate!! Daca nu stii nimic, de ce vorbesti incontinuu???"
Vroiam sa ii zic tare dar m-am abtinut, asa ca a auzit numai iubire si Elena
"S..i P..a in mortii matii!! De unde dracu stii tu daca eu stiu sau nu vreo ceva?? Pana mea, pe mine nu ma intereseaza ce zici tu, atunci s-a intamplat sa iau 5!" La fizica nici Ciprian, geniul clasei, nu a luat 10, si la mate nu am stiut sa scriu la lucrare 2 axiome, inafara de cea a paralelelor, si ma incurcasem, la fel ca altii la o chestie cu non p, p^q, (p si q), altfel as fi luat si eu pe putin 8 :D
Pana la urma se hotaraste sa imi puna data in catalog si mie si Xenei.
Pana la urma iese la tabla Ciprian prin aprobarea profului "Haide cavalere! Iesi tu!"
Scrie el pe tabla... Pana ajunge la un sistem de ecuatii. Jos, scrie 5ec(uatii), 5 nec(unoscute).
Proful incepe sa tipe de pe langa masa mea
"Da de unde ai invatat tu sa scrii asa?? Cine te-a invatat pe tine sa faci asa??
Eu raspund:
"Domnul profesor de fizica!"
"D-ra! Nu e bine asa"
"Dar daca el asa ne-a invatat, noi asa facem"
"D-ra! Pe mine nu ma intereseaza ce te-a invatat profesorul tau de fizica!! Asa e incorect!! Proful tau de fizica este un Dezorientat care nu stie nimic!!"
WTF!?!?!?!?!?!??!?!?!?
"Dar noi asa facem la domnul Munteanu" (proful nostru de fizica de drept)
"Ăăăăăăăăăăăăăăăă.... Domnul Munteanu... Ăăăăăăăăăăăăăă... E un profesor bun.... Daca asa v-a invatat el pe voi......!!!
"Da, Ne-a invatat sa scriem 5 ecuatii, 5 necunoscute, necunoscutele secundare si cele principale."
"Bine, doar ca mie nu imi place sa pierdem timpurl cu detalii inutile"
Esti un prost!
"Hai sa continuam!"
Pana la sfirsitul orei a incercat sa para detreaba dar a reusit sa para un prost si mai mare!! Soarta, noi deja stiam de la stramosii nostri de la 11G ca el este un retardat si un prost la care toata clasa inafara de 9 elevi pleaca, dar el nu pune absent, toata lumea copie pe rupte dar el sta ca prostul si se uita!
La sfirstiul orei mie si Xenei ne zice proful: "Am sa vorbesc cu profesorul vostru sa nu ia in consderare data la nota, sa nu va puna niciun punct in plus, niciunul in minus"
Xena :"Dar nu ne deranjeaza sa fie punct in plus :D"
Proful:" O sa ii zic sa ia nota in considerare la purtare"
Tot prost ramai!!
Apoi, la ultima ora:Geografie, eu si iubire ne-am pus sa numaram de cate ori zice profa "Da"
Profa, are un tic ceva de genul: "Blogul Stefaniei, Da? Are poza cu pescarusi, Da? Pe fundal,Da? Si pescarusii sunt desenati, Da? Si fundalul din spate, Da? Este albastru, DA??
Ieri, de la 12:37 pana la 12:59 a zis de 60 de ori "DA", iar azi: de la 10:09 pana la 10:35, profa a zis de 71 de ori "DA" in fraza!!! Enorm!!!!!!!!!!!
P.S. Eu incep sa scriu pe blog o data la saptamana, iar Laura de 3 ori pe zi:D
P.P.S Gata Iubire, Am terminat :D:D :*:*:*
S-aveti fericire intr-o tara cu specimene de profesori incompetenti!!!
....

sâmbătă, 20 noiembrie 2010
Un Banc Amuzant
L-am citit de vreo 3 ori pana acum si inca ma amuza :D
Un tanar preot trebuia sa tina prima lui slujba, drept pentru care era extrem de emotionat, chiar simtea panica. Atunci, superiorul lui, Episcopul, vazandu-l atat de stresat, l-a sfatuit ca inainte sa se urce in amvon pentru predica, sa puna un paharel de vodca in paharul cu apa, ca sa se relaxeze si sa aiba curaj. Preotului i-a mers nemaipomenit in prima lui slujba, dar cind a ajuns acasa a gasit pe masa o mica scrisoare din partea Episcopului in care zicea:
“Draga Parinte, Fiule,
Ma bucur foarte mult ca ti-a mers atit de bine in prima ta slujba si ca ai tinut cont de sfatul pe care ti l-am dat, dar trebuie sa-ti fac anumite observatii:
1. Din acel pahar cu apa trebuie sa iei mici sorbituri, nu sa-l dai pe gat dintr-o data.
2. In acel pahar cu apa nu se pune nici gheata, nici felii de lamaie. In plus, eu ti-am spus sa pui putina vodca in paharul cu apa, nu invers…
3. Nu se foloseste Biblia ca suport pentru pahar.
4. Nu poti sa te stergi la gura cu sutana.
5. Poruncile lui Dumnezeu sunt 10 nu 12.
6. Iar apostolii sunt 12 nu 10.
7. Cand vorbesti despre cruce nu poti sa spui ca e acel T mare de deasupra altarului.
8. Cand vorbesti despre Iisus si apostoli, nu poti spune ca e “Fiul si banda lui”.
9. David l-a invins pe Goliat cu o prastie si o piatra, nu poti sa spui ca “i-a zburat curul cu dinamita”…
10. Cand vorbesti despre Iuda, nu poti sa-l numesti “bulangiu”.
11. Tatal, Fiul si Sfantul Duh nu sunt Batranul, Juniorul si Stafia…
12. Nu e frumos sa-l numesti pe Papa – “Nasul”.
13. Faraonul i-a trimis pe evrei in pribegie, nu in p…a ma-sii.
14. Eva i-a dat lui Adam un mar, nu i-a cedat…
15. Magdalena a fost o pacatoasa nu o curva.
16. Initiativa de a invita publicul sa aplaude a fost buna, dar a fost exagerat sa-l inviti sa danseze Macarena, sa faca trenuletul si sa o inviti pe Sora Daniela sa faca striptease.
17. Apa sfintita se foloseste pentru a binecuvinta, nu pt. a-ti racori ceafa.
18. “Casuta” aia este confesionalul, nu toaleta.
19. Pasticul se distribuie crestinilor fara Nutella.
20. Cel de pe cruce era Iisus Cristos si nu Che Guevara.
21. Pacatosii, cand mor, se duc in Infern, nu in aia ma-sii.
22. Vezi sa ai mereu chilotii pe tine si, cind e cald, evita sa-ti faci aer cu sutana.
23. Iti amintesc ca slujba trebuie sa dureze circa 1 ora si nu doua reprize de 45 de minute fiecare, iar cel care era asezat langa tine si pe care l-ai numit “travestit cu fusta rosie” eram eu… In rest a fost bine”.

vineri, 19 noiembrie 2010
Copii rasfatati
As fi scris inca de luni, dar chiar nu am reusit performanta
Luni, a doua ora (adica de la 9:00) apar in clasa........ Docorul si 2 asistente ale scolii. Motivul? Vaccinul pentru antitetanos , adica vaccinul care trebuia facut in clasa a8-a.
Am venit din pauza, am intrat in clasa cu Iulia, am intrebat daca ne fac vaccin si o asistenta a zis ca da. Cateva fete mai din clasa au iesit afara, cica pentru a scapa. [(Bai frate!! Vaccinul ala nu este ca sa ne omoare, este pentr a ne face un bine!! Dumnezeu stie cand te pune ala cu coarne, coada si furca sa te cateri pe un gard sa furi cirese si iti intra un cui ruginit in fund, sau vreo aschie tot acolo si te imbolnavesti! De la chestia asta poti chiar sa mori!! Vaccinul nu face decat sa te tina in viata sanatos cand patesti asa ceva!!!) Deci STOP WITH THIS FUCKING IDIOT CHILDISH SHIT!!!!!!!!] Sa revenim...
Le-am zis ca avem TIC si ca trebuie sa mergem in laborator, deci au zis ca vor reveni peste 2 ore cand vom veni din laborator. Zis is facut!
A venit ora 11:00. Tipii s-au intors inainte sa ajungem noi in clasa. O.K. Si-au pus niste chestii la sterilizat, am iesit afara pana la magazin, timp in care Iulia se plangea
Iulia:"Vaaaaaaaaai!!! Ne vaccineaza!!!! Dar doare!!! Vaccinul ala trebuia sa il facem noi in a 8-a si cica doare!!! :(( :(( :(("
Eu:" Mare chestie, te vaccineaza, iti face o gaura minuscula in mana ca sa iti injecteze ceva benefic! Nu te mai plange atat pentru ca nu o sa mori"
I :"Da hai fata ca eu nu vreau sa fac vaccin! O sa ii zic ca sunt bolnava!"
E: "N-ai ce face... Maaaaaaaaa roooog 8-), faci ce vrei"
Ne-am dus in clasa iar, ea a incercat sa fuga dar asistena a cheamt-o inapoi, apoi a zis :" Haide, sa incepem de acum si cand se suna o sa vina si restul colegilor" Un coleg a intrebat unde si cum ne ia la vaccinat si a zis ca in mana, vine care vrea, de la cel mai curajos la ultimul.
L-a vaccinat primul Rogojina pentru ca era de serviciu pe scoala, apoi pe Cos, apoi, cu nervii intinsi la maxim din cauza prostiei generale a fetelor mai din clasa, m-am dus eu. M-a verificat doctorul sa vada daca plamanii si alte organe suna normal cand respir, apoi m-am asezat pe scaun, m-a pus sa imi tin gulerul de la bluza ca sa imi dea pe mana cu spirt si m-a vaccinat. Maaaaaaaare chestie!!!!!!!! O intepatura vaga in mana stanga, langa umar!!! M-am dus cuminte la loc, apoi Iuliana si Mishu au incepu sa intrebe :" Fata! Da doare?? Fata da cum e??" "Nu doare, decat putin cand iti baga acul in mana ca doar nah, te gaureste, nu te mangaie!"
Toata lumea se plangea, apoi dupa ce erau vaccinati radeau de nu mai puteau. Un coleg a fost putin afectat de mirosul provocat de medicamente. Era tot alb la fata, molesit si vestejit.
Dupa 15 minute, fetele au inceput sa se planga :"Ma doare mana!!"
In pauza, am iesti afara cu inca cateva colege care ziceau:
Sanda:" Ma doare mana! Mie mi-a facut vaccinul tipa aia bruneta, nu doctorita care e la cabinetul medical deobicei, cealalta. Ai nu stie sa faca un vaccin, ma doare mana de nu mai pot!"
Iuliana:" Fata da sa stii ca ai dreptate! Mie tot aia mi-a facut vaccinul si ma doare si pe mine mana de nu mai pot"
Eu:" Ca sa vezi! Si pe mine tot aia m-a vaccinat! Dar cum de pe mine nu ma doare nimic?? Nu va mai plangeti! Cu cat va plangeti de mila mai mult cu atat mai tare o sa va doara"
In final pe aproape toate le dureau mana, dar eu, iubire, Elena si baietii nu aveam nimic.
Mai tarziu, radeam cu Chris si Kath: "Maine, daca maine nu o sa o vedeti pe Iuliana la scoala, sa stiti ca a murit!! Toata ziua i-am zis ca o sa o doara mana, o sa ii cada, cand o sa vada ca i-a cazut o sa faca infarct, iar cand o sa faca infarct o sa moara. Rezulta ca o sa ii cada mana si o sa moara!!" Iar ei doi se uitau veseli la mine pentru ca eram fericita ca eu nu sunt o sclifosita care tipa cand vede un ac, ba chiar am fost printre primii la gaurire, si mai radeau de Iuliana pentru ca mereu tipa ca o sa o doare mana.
Azi nu s-a mai plans de durere (In sfarsit era timpul, de luni o tot aud ca se plange!!!), iar cand am iesit afara ne-am intalnit cu Chris si cu Katherin, le-am zis ca nu o mai doare si ca nu i-a mai cazut mana, am inceput toti patru sa radem, iar Kath o tragea de mana sa fie sigur ca nu ii cade :)
Rezultatul povestii??? Nustiu de ce dar majoritatea fetelor sunt niste copchile mofturoase si sperioase care se tem si de o intepatura minuscula de ac!!! Macar eu nu ma incadrez in categoria asta!!
P.S. Saptamana viitoare e o saptamana dezastruoasa: Teste in fiecare zi + teza la Bio, Miercuri.
P.P.S. Diriga ta, Chris, tot o "ţapănă" dusa cu pluta ramane si va ramane mereu! Hai sa inregistram o Cioara!!
S-aveti fericire intr-o tara plina de sclifositi si de c*a*c*a*t!!!

vineri, 12 noiembrie 2010
Prea mult pentru mine...
Azi a fost o zi chiar tare.
Toata clasa se plangea ca dam lucrare la istorie, petntru ca nu am mai facut istoria de vreo 2-3 saptamani, pentru ca din 27, 19 nu au nota, ca am chiulit prea multi acum 3 saptamani, inclusiv eu... Blah blah... Chestii deastea... istoria fiind ultima ora. Toata lumea se stresa "Ce facem la isto, ce facem?"
La Geografie profa nici nu s-a obosit sa vina, probabil ca era cu strainezii, maine sau azi pleaca. Asa ca baietii ingeniosi de la IX G s-au gandit la jumatetea orei, dupa ce ne saturasem de facut galagie, ca ar fi bun un "Lapte-Gros". S-au si pus pe treaba, dupa ce au facut echipele si au inceput sa sara. Eu cu Iubire (Music Infusion) si cu Elena ne-am pus pe o banca si am vizionat. (mai lipsea pop-corn-ul, ce-i drept). Razvan: a fost pus pernuta! Saracul, de fiecare data cand sareau aia, gemea, ori ca se apasau pe burta lui, ori familia :D. Pana la urma, dupa vreo 20 de minute, a sarit H-U-L-K mai nashpa pe Cos si au realizat toti 6 ca din cauza lui Hulk au ramas fara coloana (si familie) :D
Apoi Iuliana era sa ma nimereasca calumea in mufa cu un caiet de istorie, in timp ce o lua in brate pe Teo (parca nu se mai vazuse de 500000000 de ani, mrg... era un fel de imitaie intre mine, Elena si Iubire, doar ca noi ne luam in brate pentru ca ne intelegem si iubim (nu, nu suntem pe invers, iar) si nu ne prefacem ca nu ne-am mai vazut de ani de zile)
La romana m-am straduit din rasputeri sa ridic mana ca sa zic ce am de zis dar nu am fost ascultata la fiecare idee, ci doar la jumatate dintre ele.
A venit ora de istorie! Cos a plecat pentru ca nu stia nimic si se gandea ca dam lucrare. A intrat proful in clasa, a facut prezenta, a pus absentele, apoi a inceput :" Mmmmmmmdaaaaaaaahhhhh, ssaa vedem ce am avuut de pregatiiit pe aaaazi!" Dragu (asculta), Modoranu (asculta). "Acum sa terminam de predat lectia trecuta"
Si uite asa IX-G'u s-a speriat degeaba ca dam lucrare la istorie (plus ca eu am ramas masca in pauza cand am vazut ca eu invatasem din carte mai mult decat predase pentru lectia de zi, adica invatasem si lectia pe care a predat-o azi:O:O):D
Apoi m-a apucat o bunatate extrem de ciudata si o fericide destul de tampa pentru gustul meu :-??
Am fost cu o prietena sa caute un cadou pentru o verisoara, apoi am ajutat-o pe mama cu niste treaba pe acasa, m-am dus eu de buna voie si fara sa stau pe ganduri dupa paine la magazin (Chestie pe care eu o fac doar obligata, santajata sau daca mi se promite ceva in schimb), in drum spre magazain am vorbit la telefon cu un Stef si cu o Stefania (Midnight Sun) (pai ce era sa fac, ma saturasem de muzica din playlist si ma plictiseam sa merg pur si simplu singura cu singuratatea si linistea din jurul meu). Intai am vorbit cu Stef, ne-am intrebat reciproc de viata, obiceiuri, despre balul bobocilor de la noi de la liceu (noi pentru ca si el a fost la Procopiu, tot mate-info, dar el a terminat liceul), apoi mi-am amintit ca zicea ceva de o parola, ca i-a spart-o cineva si i-a schimbat-o si nu mai poate intra pe adresa lui. Eu cu toata bunatatea mea excesiva m-am oferit sa incerc sa vad daca pot eu sa i-o gasesc si schimb. NEtipic eu, dar e un tip detreaba, merita :D
Apoi, in drum spre casa, cu painea in punga din mana si chinuindu-ma sa desfac o bomboana pe care pana la urma am scapat-o, am vorbit cu Stefania. I-am povestit despre ziua mea, apoi m-am oferit sa ii fac azi un DVD si nu sa il las pe ultima suta de metri, sau pe luni :D :- "
Am deschis calculatorul, am deschis mess-ul si am incercat sa schimb acea parola, normal ca fara succes pentru ca Stefan nu mai stia codul pe care l-a pus cand si-a facut ID'ul. I-am zis ca nu am ce sa-i fac, a zis intr-o mainera destul de draguta "Nu e nimic, iti multumesc ca ai incercat, o sa rezolv eu problema asta pana la urma" Aud niste voci peacolo care il puneau sa imi zica: "dar totusi, nu stii cat e scorul??" ":-?? Nu, am vazut eu nocturnele aprinse dar nu stiu sigur cu cine si cum joaca" "O.K. merci iar" "Cu placere, noapte buna!"
Draguta excesiv cum sunt azi, m-am apucat si de DVD, am pus fisierele, am facut DVD'u am sunat-o ca sa ii zic, apoi ma intreaba daca am pus si un folder cu niste chestii de la engleza. Eu zic ca da, apoi zice "..... Da stii... folder-ul ala nu trebuia pus" O.K. Bag iar DVD'u in calculator, deschid Nero, sterg fisierul, ii dau "burn" si rezolv problema.
Apoi intra Cris pe mess, ma intreaba ce fac si zice ca el e la meci, joaca azi Vasluiul cu Astra. Il intreb de scor, zice ca deocamdata e 0-0 (era minutul 27) zice ca vorbim mai tarziu (Probabil trebuia sa tipe pe acolo) ii urez vizionare placuta si ii sugerez sa nu raguseasca. Sii ii trimit un mesaj si lui Stef cu scorul, in caz ca il mai interesa.
Inca sunt bine dispusa, stau pe mess cu P. si imi sugereaza sa ii dau beep cand termin de scris si postez pentru ca se plictiseste :D
Pai... Beep
S-aveti fericire....
Ma dor ochii, nu cred ca mai stau prea mult cu ochii in ecran: Noapte Buna!!
P.S. Diriga ne zice cand iesim la tabla sa aruncam un ochi ca sa vedem ce se reduce. (Pai eu tin la ochii mei, cum mai pot sa ma uit dupa baieti fara ei?? :O:O:O Prefer sa stau in banca si sa privesc decat sa ies la tabla si sa arunc ochii :D:D:D:D)
..

marți, 9 noiembrie 2010
...
Daca in week-end nu am avut timp sa scriu si azi sunt scurta! (Parca vad ca zic asta dar ma intind iar la vorba)
Joi, a fost ultima zi cand am scris ceva, vineri: Balul Bobocilor Liceul Stefan Procopiu, Sambata hoinareala prin Iasi cu Stefania, Sambata seara am sarbatorit Mihaele nascute pe 6.11, Duminica mi-am indreptat lenea spre teme, pana am realizat ca nu are sens sa scriu si pentru marti, miercuri, joi..... asa ca m-am pus la un film: Harry Potter, iar (Stiu iubire ca nu te fascineaza dar sincer, e tare si eu mor dupa S.F.), Luni am citit "Mara" (frate ca plicticoasa mai e cartea aia) si azi la scoala, am sperat sa ma intalnesc cu fratemiu ceea ce s-a si intamplat, de 2 ori. (Nu, nu ma intalnesc cu el acasa ca nu e frate biologic, eu am doar sora biologica)
Saptamana trecuta a fost ciudata. Mi se pare mie sau timpul trece foarte repede cand trebuie sa stea in loc pentru a savura momentul iar cand trebuie sa treaca extra-repede sta pe loc? Cred ca nu numai mie mi se pare asa!
Oricum, saptamana asta sunt mai libera, in legatura cu invatatul si saptamana viitoare la fel. Dupaia, pana in saptamana cu 16 Dec. am numai teze, trist.
Oricum, nustiu de ce dar proful de info tine mortis sa ne asculte, sa ne dea teze si lucrari dimineata la 8 cand toti dormim ca bobocii in fund, la propiu si la figurat. Profa de romana e lejera, proful de fizica face glume, dar nu le mai tin minte ca sa le si postez, profa de chimie e paznica, are tatal bolnav si cam lipseste de la scoala, pe profa de bio au inlocuit-o extraterestrii!! E detreaba, nu ne asculta cand o rugam si e mai comunicativa, incepe sa para draguta >:P :-&. Diriga se incrunta cand ne sunt deranjate, intrerupte, inlocuite (sau chestii de genul) orele de mate. Iar elevii de la IX G sunt aerieni prinsi cu pluta pe conducta. Pauzele sunt rai si orele, ore de somn.
Azi au venit niste strainezi (elevi si profesori) de prin 7 tari la noi in liceu, printre care Spania si Italia, care stau aici pana sambata. Au venit, cu insotitor de la noi din scoala, bineinteles, deoarece prin liceu, de capul lor, se ratacesc. Au intrat si la noi in clasa si ne faceau poze de parca eram cele mai rare raritati rare din univers si de parca copii elevi de la mate-info nu mai existau in lume (Concluzie: Suntem pe cale de disparitie)!!! Era o colega la tabla, aveam mate si unii intrebau daca ea e profesoara, ca e cam tanara (adica colega mea de 15 ani). Se ridica diriga si zice:"No, i am the professor". Insotitoarea alora de la noi din liceu stia doar sa zica "This is the class of mathematics" :)) :)). Un italian a vazut ca Delia face problema la tabla si mai cheama o tipa si ii arata, la care aia zice in italiana "E grea problema". Dupa ce pleaca, diriga zice "E grea pentru voi nu pentru noi"
Da, problema era grea pentru ei, ca mie mi se pare foarte simpla.
M-am lungit totusi putin.
Pai cam atat pentru azi si probabil si pentru maine.
S-aveti fericire.....
P.S. Bravo Creato, Miss-ul nostru, Pacat de mister, Participantul nostru era muuuuuuuult mai bun ca misterul castigator!
"Sfirsit Daca"

joi, 4 noiembrie 2010
La scoala!
Eram azi la a doua ora, de la 09:00 la 10:00, adica ora de fizica!!
Ne explica proful cum sta treaba cu formulele de la oglinzile concave si convexe, ca sunt la fel ca formulele de la nu mai stiu ce....
Ca sa intelegem mai usor incepe:
"Pai, ca sa retineti mai bine o sa va zic ceva dragut:
Ghoerghe era un taran care a fost in oras, cand ajunge acasa il intreaba Mitica:
-Bai Gheorghe, Ce-ai vazut tu in oras???
-Am vazut niste case peste case care erau asa de inalteeeeeeeeee!
-Da, stiu asta, dar altceva ce ai mai facut?
-Pai am fost la gradina zoologica.
-Si acolo ce ai vazut??
-Am vazut zebre!
-Si ce-s alea?
-Stii calul lui Costica??
-Da, il stiu!
-Ei, zebra seamana cu calul lui Costica doar ca are dungi albe si negre!
-Si altceva ce ai mai vazut??
-Am vazut o camila!
-Da' aia ce mai e?
-Stii calul lui Costica??
-Da, il stiu!
-Ei , aia arata exact ca calul lui Costica, doar ca e mai deschisa putin la culoare si are pe ea doua damburi
-Si altceva ce ai mai vazut?
-O girafa, ma!
-Da' aia ce mai e?
-Stii calul lui Costica??
-Da, il stiu!
-Ei , aia arata exact ca calu' lui Costica, doar ca e mai deschisa la culoare, cu niste pete maro si are gatul muuuuuuuuuuult mai luuuuuuuuuung!
-Si altceva ce ai mai vazut??
-Un CROCODIL!
-Da' ala ce mai e?
-Stii calul lui Costica??
-Da, il stiu!
-Ei , ala nu seamana deloc cu calu' lui Costica!"
:D:D:D:D:D
P.S. Azi, profa de bio a fost mai detreaba ca niciodata!
S-aveti fericire.....!

miercuri, 3 noiembrie 2010
Bai frate!!!
Ce chestie!!
Am tastat jumatate de ora la un subiect pentru azi, si cand am dat click pe "postare" Ghici ce??? Eroare!!!! Te rugam sa te conectezi... Dupa ce am stat jumate de ora si am scris coduri si parole non-stop pentru ca nu mi le accepta, iar mailul de la google nu mai aparea cu schimbarea parolei, am reusit intr-un final sa schimb parola (cu venirea prea intarziata a mailului de la google).
Din cauza acestei chestii mi-a luat vreo 3 ore sa-mi fac o tema la romana care mie, initial ar fi trebuit sa imi ia 10-15 minute. Am ajuns si eu intr-un final la Harry Potter, ador cartile si filmele alea, nu are cum sa imi ia tema prea mult timp oricate pagini as scrie, ce naiba!!
Subiectul initial era despre ticuri si cum le putem aduna, dar alta data ca am nervi, este ora 20:40 si eu mai am si tema la info, despre care uitasem pana mi-a amintit o fata :D
P.S. Ms ca m-ai sunat ca sa ma intrebi de tema!!!
P.P.S. Cris!! Nu "te" mai rade de mine cand am nervi pentru ca nu-mi merge ceva!!!!!
S-aveti fericire intr-o tara de c*c*t!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

marți, 2 noiembrie 2010
Toamna plina pentru bobocii vasluieni
Azi, cand am venit de la scoala am gasit un ziar care avea pe prima pagina poza cu bobocii de la Procopiu, iar in prim-plan era colegul meu :D =D
TOAMNA BOBOCILOR Seria de Baluri ale Bobocilor va fi deschisã, în Vaslui, la sfârsitul acestei sãptãmâni de liceele Mihail Kogãlniceanu si Stefan Procopiu. Chiar dacã s-au confruntat cu probleme legate de lipsa fondurilor, organizatorii nu s-au dat bãtuti, si-au dat silinta ca în acest an spectacolele sã fie chiar mai reusite decât în editiile anterioare. S-a intrat în linie dreaptã, bobocii fac repetitii si emotiile deja sunt în crestere pânã la decernarea râvnitelor distinctii de ‘‘Miss’’ si ‘‘Mister Boboc’’.
Emotiile ‘‘bobocilor’’ cresc de la o zi la alta. Nu mai este mult si primele baluri vor începe. Cortina se va da la o parte si din spatele acesteia se vor ivi proaspetii liceeni, care vor încerca sã convingã juriul cã ei trebuie sã câstige titlul de ‘‘Miss’’ respectiv ‘‘Mister’’. Pe concurenti îi vor astepta probe de foc, în urma cãrora vor trebui sã-si demonstreze calitãtile artistice, umoristice si pe lângã aspectul fizic, vor trebui sã-l scoatã în evidentã si pe cel intelectual. Nu numai concurentii vor avea emotii, ci si organizatorii, pe umerii cãrora stã responsabilitatea reusitei. De aceea, pregãtirile au început din timp, iar repetitiile sunt dese, lungi si foarte tacticoase. Asteptãrile cresc de la an la an, iar stacheta este ridicatã cu fiecare generatie. Editiile din acest an vor fi în schimb realizate cu mult mai putini bani decât precedentele, si asta, în special, din cauza lipsei de fonduri, agentii comerciali care se întreceau în sponsorizãri închizând acum robinetele. Acest fapt nu i-a împiedicat pe organizatori sã îsi dea silinta ca totul sã iasã ca la carte. Au renuntat la formatiile cu nume sonore si au optat pentru momente artistice ce au în prim-plan tineri de la noi din oras.
Surprizã la Stefan Procopiu
Organizatorii balului de la Liceul Stefan Procopiu au învãluit în mister editia din acest an. Nu au vrut sã dezvãluie prea multe amãnunte pentru a nu strica supriza pe care de atâta timp o pregãtesc. Se pare cã aceastã editie a ‘‘Balului Bobocilor’’ va fi diferitã fatã de celelalte, în spectacol fiind introduse mai multe elemente surprizã. Tot ceea ce stim este cã organizatorii au promis cã eforturile lor se vor materializa într-o reprezentatie de neuitat. Si aici, ca si la LMK, vor lipsi invitatii de marcã, momentele artistice avându-i în prim plan pe elevii de la liceul ‘‘Stefan Procopiu’’.
‘‘O sã vedeti ceva nou’’
‘‘Nu putem sã dezvãluim toate aspectele legate de bal, deoarece vrem ca totul sã fie o surprizã. Pot sã spun cã avem pregãtitã o coregrafie specialã, pe o temã anume. Probele vor fi în mare aceleasi, dar o sã vedeti si lucruri noi. În rest, actorii principali vor fi bobocii, pe umerii cãrora vor apãsa emotiile. Sperãm sã ne ridicãm la un nivel înalt si sã oferim publicului spectator o reprezentatie frumoasã, chiar dacã în acest an ne-am izbit de o mare problemã, si anume, lipsa fondurilor. Nu am mai adus artisti consacrati care cer o grãmadã de bani, ci am dat credit tinerelor talente de la noi din liceu si din oras.’’ – prof. Ionela Cocea, organizator.
:-( :-( :-( :-( :-(
......

luni, 1 noiembrie 2010
Crima!
Oh! Frate!
Azi nu am timp prea mult!
Maine am lucrare la Informatica si Matematica, iar eu voi mai fi ascultata la Geografie si Logica! Norocoasa, nu?
Mai ales ca la geografie mi-am invatat (Ce bine ca am invatat macar acolo).... din carte. Este o totala amestecatura de cuvinte. Descrie era precambriana, paleozoica, mezozoica si neozoica (si pe mine ma doare capul) la inceput, apoi reia iar fiecare era si mai da iar detalii despre ea, apoi scrie despre despartirea continentului initial in sud si nord, descrie continentul din nord, apoi pe cel din sud, apoi iar se revine la Eurasia (N), apoi iar la Gondwana (S), dupaia mai zice nustiu ce! Mi-am pierdut o parte esentiala din viata incercand sa reusesc sa inteleg ce zice, dar important este ca tot le incurc!
Nustiu de ce, dar proful de informatica/TIC, tine mortis sa dam teste si teza dimineata de la 8, iar daca in saptamana cu teza de la info mai avem teza la alt obiect, va face in asa fel incat sa fie foarte grea teza si sa nu poata nimeni sa ia nota maxima!!!
La mate trebuia sa dam azi lucrare. Intra diriginta in clasa, incepe sa predea o lectie noua. Ceasul din clasa noastra este cu 10 minute in urma. Se uita la ceas diriga cand arata si jumate (el era defapt fara 20) si zice :"Scoatem o foaie de hartie acum sau la dirigentie??" (WTF!!! Lucrare de jumatate de ora??Mie imi trebuie mult mai mult la mate ca sa reusesc sa fac si eu de un 5 macar!!)
Ii zicem ca ceasul nu e bun si realizeaza ca nu avem timp in 20 de minute sa dam test. Apoi zice:" O.K. la dirigentie atunci". O colega (inspirata a fost) intreaba :" Dar dam test si din lectia care abia ati predat-o??" Mie (si intregii clase) mi-a cazut fata cand am auzit raspunsul, (cred ca va dati seama despre ce este vorba)! "Da, dam si din lectia asta!". Mie una nu mi se pare logic sa predea ceva si peste 3 minute sa vrea sa dam test din ceea ce tocmai a predat!!!
Noroc ca la dirigentie ne-a salvat Psihologul, pentru ca a venit la noi la clasa si am facut psihologie. (Nu e trecuta in orar dar noi il vrem sa vina)
Pana la urma lucrarea ramane pe maine. De la 8 la 9 la info si de la 9 la 10 la mate. Nasol, nu?? Dar macar stiu ca scap!
Acum sa vad ce nota mica iau in lucrari, ca devine mai complicata materia, cel putin la info!
Ma duc sa ma mai "uit" peste niste probleme la info!
Bafta si.... stiti voi... S-aveti fericire......
P.S. Inca nu mi-a trecut 1 la franceza, sa vad miercuri rezultatul final. Stiu doar ca Cos este foarte pesimist si tot week-endul a invatat verbe la franceza :D

duminică, 31 octombrie 2010
Azi e Halloween-ul!
E tare faza cu costumatul in strigoi, dar eu una prefer sa raman romanca :D
Cateva indicii despre Halloween:
Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii. Ea este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie, deși în unele țări data sărbătorii variază — de exemplu, în Suedia este sărbătorită în prima sâmbătă din noiembrie. Numele provine din limba engleză, de la expresia All Hallows' Even, numele sărbătorii creștine a tuturor sfinților, sărbătoare cu care Halloweenul a devenit asociat în țările unde predomină creștinismul occidental — catolic și protestant, deoarece în aceste culte creștine, ziua tuturor sfinților este sărbătorită pe 1 noiembrie. Specific pentru Halloween este dovleacul sculptat, care reprezintă Lanterna lui Jack. Cu ocazia acestei sărbători, copiii se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje și colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?), ca o amenințare că dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă. În alte țări, Halloween este serbat prin parade și carnavaluri.
Vechii celți credeau că granița dintre lumea aceasta și cea de dincolo se slăbește în ziua de Samhain, permițând spiritelor, bune sau rele, să o traverseze. Strămoșii familiei erau cinstiți și invitați acasă, în timp ce spiritele rele erau gonite. Se crede că nevoia de a îndepărta spiritele rele a dus la purtatul de costume și măști. Ei îndepărtau spiritele rele deghizându-se ei înșiși în spirit rău pentru a le evita. În Scoția, rolul spiritelor era jucat de tineri îmbrăcați în alb cu fețele mascate sau înnegrite.Samhain era o vreme când se făceau provizii de iarnă și se tăiau animalele pentru a păstra carnea peste iarnă. Focurile de tabără jucau și ele un rol în festivități. Toate celelalte focuri erau aprinse de la focul cel mare. Oasele animalelor tăiate erau și ele aruncate în foc. Uneori se aprindeau două focuri unul lângă altul, iar oamenii și animalele treceau printre ele ca ritual de purificare.
Numele de „Halloween” și multe dintre tradițiile actuale provin din perioada veche engleză.
Si...
Povestea spune ca, in aceasta zi, de 31 octombrie, spiritele persoanelor care au murit in ultimul an se intorc pe pamant in cautarea unor corpuri vii pentru a le poseda pe perioada anului viitor, acesta fiind singura speranta de a avea o viata dupa moarte.
Celtii considerau ca toate legile spatiului si timpului sunt suspendate in aceasta zi, permitandu-le spiritelor sa interactioneze cu cei vii.
Cei vii nu doreau sa fie posedati. Astfel, in noaptea de 31 octombrie, satenii stingeau focurile din casele lor, pentru a le fi frig si pentru a deveni astfel nedoriti. Acestia se imbracau in tot felul de costume caraghioase si participau la parade galagioase in cartierul lor, incercand sa fie cat mai distructivi posibil pentru a speria spiritele ce veneau in cautarea celor vii.
Eu mai auzisem si ca noaptea de 31 octombrie este singura noapte din an in care poarta dintre cele 2 lumi este deschisa.... Restul este scris mai sus cu toate spiritele si stafiile si restul :D
Cam asta am gasit......

Ghinion!!
Doamne ajuta!!!
Ieri am trecut pe langa un 1 la franceza!! Si cand zic am trecut, ma refer la faptul ca nu l-a trecut ieri in catalog!! Sa vad luni!
Cum s-a intamplat???
Simpluu!!!!
Am dat un test la franceza, in fata mea sta un coleg detreaba, cu care ma inteleg. Faza este: Cos, nu stie franceza! (Renunt la Gigica si Gigel :D)
Cum puteam eu sa il las sa ia 4 in lucrare???? Eu tin la colegii mei si ii ajut, daca ma intreaba, eu nu am de unde sa stiu cand ei stiu sau nu!
Si s-a intors la mine si a zis :"Zi-mi si mie ca eu nu stiu nimic!!" Si am intors foaia incat sa pot sa scriu si eu si sa citeasca si el (nuprea intelegea el, ca eu scriu foarte urat!!)Doar la ultimul subiect nu a reusit sa scrie pentru ca nu am avut timp sa ii zic si lui un dialog complet. Deci a scris doar exercitiile 1,2 si 3, nu si 4. Profa a corectat cateva lucrari in ora dupa ce le-a adunat pe toate, iar restul le-a lasat pe ieri.
Vine ieri in clasa profa, scoate lucrarile si observa "Vai! Dar nu le-am corectat pe toate?? Le corectez acum" Incepe ea cu spor pe acolo, ajunge la Cos si ii zice ca are 6. O.K. Urmatoarea?? Lucrarea mea! (eu mi-am recunoscut-o dupa taieturile de pe spate) Profa a auzit cand i-am zis colegului meu de banca ca e a mea. Sta, se uita, se incrunta, apoi zice "Deci sa inteleg ca tu ai copiat de la colega din spatele tau??" (Problema este ca profa ne-a adunat lucrarile, iar lucrarea mea a pus-o exact sub lucrarea lui Cos, care e xerox lucrarea mea cam 85%). Ne incruntam amandoi si zicem "Nu!! Nu am copiat!" (Pentru Dumnezeu!! Cum era sa recunoastem ca a copiat si ca l-am lasat sa copie???)
Lasa lucrarile noastre deoparte si zice "Le las aici pentru ca nu ma pot hotari daca sa pun 1 pe ambele lucrari sau nu" (DAMN IT!!! 1???? NUUUUUUUUUUUUU!!!)
Pana la urma termina de corectat toate lucrarile si ne cheama la catedra. Noi o tinem mortis ca nu s-a copiat si profa ne arata ca avem aceleasi greseli, ca e imposibil sa gandim la fel si sa mai si stam unul langa altul in banci. Trece un coleg pe langa noi atunci si zice "Doamna, asta este telepatie" Pe mine ma bufnea rasul si nu stiam cum sa nu rad ca sa nu se supere profa si mai tare.
In Sfarsit, a iesit afara, (i-as fi taiat macaroana si as fi iesit pe usa inaintea ei exact cand trebuia sa treaca ea, dar am zis ca mai bine stau locului!) In fine! A iesit afara, am iesit si eu, m-am enervat tare ca vroiau sa imi iasa lacrimile de nervi, dar m-am calmat si am inceput sa ii "umplu frigiderul cu mancare". Aveti incredere, nu vreti sa stiti ce ziceam!!! Dupa ce am zis bine, ca o fata radea de mine deja, a aparut si Cos. Distrus, ganditor, necajit ca are 1. La engleza a vazut ca nu era trecut in catalog, dar tot trist a ramas.
Asta este. Rad eu acum, dar macar nu raman corigenta! Pentru moment, daca imi pune 1 in catalog, imi iese media 4.50 :D:D
Victorie! Nu raman corigenta! Decat daca i se pune pata pe mine si pe Cos :(
Cum ziceam.. Doamne ajuta sa nu imi puna 1 in catalog!! Cu 1 ala as sparge gheata in clasa!! Note mai mici de 4 sau 5 nu avem deocamdata trecute in catalog!
S-aveti fericire intr-o tara de c*c*t!!
P.S. Scuzati-mi exprimarea, cacafonia si repetitiile deranjante, dar chiar ma grabeam cand scriam si nu am mai redactat intr-un mod mai placut :D

joi, 28 octombrie 2010
Chestii scolare!
Pai... Nu stiu cati stiti, dar azi (28.10.10) a fost greva. Cel putin la mine la scoala. Dupa a III-a ora, adica de la 11:00.
Eu, de la 10:00-11:00 si de la 11:00-12:00 am avut informatica. In prima ora am facut exercitii, apoi am avut pauza mare. Se suna de intrare, intra proful si zice: "Am o veste, acum, voi o luati cum vreti (buna sau rea)". Nici nu a trebuit sa termine ca noi am si izbucnit: "E Grevaaaaaaaaaaaaaaa!!!!\:D/". Iubire (nu va ganditi la prostii, e o fata si nu, nu sunt pe invers) intreaba: "Putem sa plecam acasa?? Diriga a zis ca putem sa plecam acasa daca se face greva" Nu ne-a lasat sa plecam daca nu o intrebam pe diriga daca suntem liberi sau nu, asa ca am plecat cu "iubire" sa vedem daca ne lasa sau nu o data sa plecam acasa. Am luat-o prin celalalt capat al liceului, am fost la cabinetul de mate, unde nu era si in sfirsit am ajuns in cancelarie! Acolo ii zicem unei profe sa o cheme pe doamna diriginta. Se duce inauntru, ii zice, apoi acea profa vine si ne zice ca "Da, asteptati un minut, a spus ca vine la voi imediat."
Stau cu iubire, ne holbam la nebunii de elevi de pe holuri cum pleaca acasa, unul s-a trezit sa strige "Facem Greva!Vrem sa stam la ore!"(normal ca la bascalie) vedem, cum diriga vine spre usa, dar se hotaraste sa se intoarca inapoi in cancelarie!!! Mai stam, ne mai holbam, vedem fosti colegi de ai mei de prin liceu care nu stiau daca sa plece sau nu, in fine! Diriga se hotaraste de vreo 4 ori sa vine inspre noi, dar de fiecare data s-a intors in cancelarie.
A mai iesit psihologul din cancelarie, nu stia care e verdictul grevei. Mi s-a parut extrem de ciudat. Psihologul, un tip mereu bine-dispus si vesel, incerca sa para vesel dar arata de parca tocmai a aflat ca i-a murit animalul de companie la care tinea foarte mult, ca sa nu zic vreun membru al familiei.
Le este foarte greu cu statul asta care nu le da banii pe salariu, care si asa ca tot continua sa se micsoreze!
Mie una imi place ca se face greva si ca nu merg la scoala, dar cand ma gandesc ca dupaceea trebuie sa recuperez orele pierdute, cand ma gandesc ca din cauza prea multor greve pot sa raman cu situatia neincheiata si ca asa trebuie sa repet anul scolar, prefer sa ma duc la scoala zilnic, si sa traiesc acolo cele minim 6 maxim 7 ore zilnice ale vietii mele si asa destul de epuizante!
Ideea acestei intregi bolboroseli, doar pentru a ajunge intr-un punct, este ca: Greva pare "mishto" dar defapt este nashpa, nashpa rau de tot! Din cauza grevei pierdem multe, si eu nu rezist sa repet 2 ani aceeasi clasa si materie!!
S-aveti fericite intr-o tara de cacat!!!!!
Nu mai cenzurez nimic pentru ca tara asta nu merita cenzurare la cuvinte asa de inofensive! Copii oricum stiu ce e ala cacat, se uita oricum sa-si vada rezultatul in WC!!
Pe bune! Nu ati observat asta, de la cei care au invatat sa se usureze la WC recent, pana la cei de vreo 4-6 ani!

miercuri, 27 octombrie 2010
Citez!
“Cea mai buna prietena
Este doar aceea care,
Cand ne doreste binele,
Ni-l doreste de dragul nostru,
Chiar daca nimeni nu o afla!”
Iti Multumesc ca esti alaturi de mine!
P.S. Sentimentul e reciproc, Laura!
Fara motto azi :D
duminică, 24 octombrie 2010
Zile...
Mai este putin timp pana la ziua mea ... Stateam ieri si ma gandeam... Oare cine isi va aminti de mine? Din toata familia mea de 4 membrii, de mine uita lumea mereu! Ba pentru ca sunt mai mica, ba pentru ca au treaba,ceea ce normal ca nu imi convine!
Apoi mi-am amintit fara sa vreau de cei care scriu la status"La Multi Ani mie!!!"sau de lene scriu numai "LMA Mie" eventual mai adauga si "Sa traiesc!!". Mi se pare ridicol sa faci asta!!!
In primul rand, unde este fascinatia de a vedea cat de multi isi amintesc de tine? Eu prefer sa tac, apoi sa le zic ca a fost ziua mea, sa fiu putin rea si sa ii vad cum inventeaza si cer scuze, pentru ca le pare rau ca au uitat de mine, decat sa anunt tot universul "Băi, vezi ca azi e ziua mea!!", apoi sa fie ceva normal sa stie toti!!
Saptamana trecuta vorbeam pe mess cu Cris si m-a intrebat pe cat e ziua mea. Eu i-am zis in mare, dar nu exact, ca pe --.10.10. e ziua mea. A doua zi m-am intalnit cu Cris si cu Stef, care stia cand e ziua mea (suntem prietene de 8 ani, ce naiba!!!). Vine Cris fericit si-mi zice: "Stiu, pe 24 e ziua ta!!!" Ma uit uimita la el si zic "Nu, nu e pe 24" Sta, se mai uita o data la mine si zice "Asa scrie pe HI5'u tau!!!". Incep sa rad si zic: "Eu nu imi pun zilele exacte pe site-uri, pentru ca nu vad sensul! Pe hi5 sunt nascuta pe 24.10, pe Yahoo! pe 14.02, pe DeviantArt (DA), cred ca am pus bine data, dar inca nu sunt sigura de asta, oricum nu ai de unde sa stii daca e buna sau nu!" O intreaba pe Stef, care se uita derutata la mine. "Bai! M-ati zapacit rau de tot!! Nu mai stiu pe cat e ziua ta!! E pe 20 si ceva, dar nu mai stiu!!". Incep sa rad si o lasam balta cu zilele de nastere.
Azi dimineata (azi fiind 24.10.10), suna Stef pe la 08:40, raspund si imi zice:"Ăăăăăă, La mulţi ani?" Stau, ma gandesc 3 secunde, timp in care ma hlinzesc, apoi intreb: "Eu chiar te-am zapacit sambata, nu?". Ea raspunde ca o pisica timida: "Da.... :D" Apoi radem amandoua dupa ce isi da seama dupa reacţia mea, ca nu e azi ziua mea.
Ideea este ca: Este mult mai amuzant sa ii vezi pe altii cum isi pun mintea la treaba, incercand sa isi aminteasca zilele de nastere, iar daca nu o fac, este si mai satisfacator sa ii vezi cum isi cer scuze pentru ca uita de tine!
P.S. Sunt scorpion, sa nu cereti sa nu fiu rea!
P.P.S. A fost foarte tare azi, Stefania!! Mama a ramas cu impresia de care ai zis tu, dar apoi i-am explicat eu ca nu ai ghiozdanul mare si incapator :D, sa mai vii sau o feliem pe Elena, in special eu!! :)):))>:) ("Muhahaha")
Azi nu a fost o zi rea, dar totusi: S-aveti fericire intr-o tara de c*c*t!!

marți, 19 octombrie 2010
Cum vi se pare asta??
Eu nu ma uit niciodata la stiri din propria initiativa.
Mai trec uneori pe la parinit prin camera, sa mai vorbesc cu ei, seara, sa vad ce au mai facut, avand in vedere ca eu dimineata sunt la scoala, cand vin fac teme si invat, iar timp de familie mai am doar seara si in week-end, atunci cand nu ies cu fetele sau cand nu am activitati.
Cand trec pe acolo, ei se uita la stiri sau la filme.
Nu inteleg ce vad ei interesant pe "Realitatea". Adica, e ok sa se uite ca sa vada ce mai e in tara asta distrusa, dar acolo, mai mereu se cearta politicienii intre ei, vorbesc toti deodata si nu mai intelege romanul nimic! Sau, cand sunt stiri din ce s-a mai intamplat in tara, mereu zic despre violuri, furturi, accidente, decese.
Romanii sunt prosti! Ce alta tara ati mai vazut voi sa se laude cu crime si violuri? Alte tari, mult mai destepte din punctul asta de vedere, se lauda cu frumusetile tarii! Cu sisteme de invatamant, cu realizari si campanii ECO!
La noi se face reclama cu betivii, hotii, curvele si cersetorii din tara!
Cum ramane cu toate locurile frumoasa din tara noastra?
Eu am ramas uimita cand am fost in Cheile Bicazului! E super-tare acolo!!! Sau la Tusnad, ori la Lacul Sfinta Ana, unicul nostru lac format intr-un crater de vulcan. Stiti reclama noua de la orange, cand merg toti oamenii aia la camping pe marginea unui lac? Acolo e Lacul Sfinta Ana! Sau prin munti! Valea Oltului, Brasov, Sibiu, Sighisoara, Maramures, Poiana Sarata, chiar si la Cetatea Neamtului, sau la casa lui Ion Creanga!! Cum ramane cu toate astea??
Mi-a povestit cineva, recent, despre America. Acolo sunt cu*ve la tot pasul! Dar americanii, nu arata asta, ei arata despre viata in California, sau ce mai e pe la Hollywood, Strazile din NY, natura din Yellowstone! In Anglia se lauda cu Oxfordul, Harvard, cu toate monumentele din Londra, In Franta, toti francezii sunt designeri, artisti, Turnul Effel este cunoscut in toata lumea, etc.
Nu are sens! Uite din minunatiile din tara noastra:

Abonați-vă la:
Postări (Atom)