sâmbătă, 25 decembrie 2010

Craciun Fericit!!!

Presupun ca stiti toti ce  este Craciunul... Adica cine nu stie... Parintii ne pacalesc de mici cu un "Mos Craciun", apoi realizam toti, distrusi, ca acest "Mos" nu exista...

Un istoric???

Crăciunul sau Naşterea Domnului este sărbătoarea creştină a naşterii după trup a Domnului Iisus Hristos, celebrată la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (după calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 sărbători domneşti (sau praznice împărăteşti) a Bisericilor bizantine, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de Rusalii. În anumite ţări unde creştinii sunt majoritari, e de asemenea sărbătoare legală, şi se prelungeşte în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun.(Sau a treia zi de Craciun, 27 Decembrie, adica si Sfintul Stefan :D)

La "plinirea vremii" (Galateni 4,4), Dumnezeu S-a întrupat, "chip de rob luând" (Filipeni 2, 7) şi S-a născut din Fecioara Maria, pentru mântuirea neamului omenesc.
Conform Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii, Iisus, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Unul din Sfânta Treime, S-a născut în cetatea Betleemului într-o iesle simplă, în peşteră săracă. Dreptul Iosif şi Maria, mama lui Iisus au venit din Nazaret în Betleem pentru recensământul poruncit de proconsulul Quirinius, în timpul împăratului Octavian Augustus (Luca 2, 1), dar negăsindu-se loc de găzduire în cetate (Luca 2, 7), Maria, însoţită de logodnicul său Iosif, a găsit adăpost într-o peşteră păstorească, unde L-a născut pe Pruncul Sfânt (Luca 2, 1-20).
Betleemul, numit în vechime și Efrata, se mai chema și cetatea lui David, căci într-însa s-a născut și a fost uns ca împărat marele strămoș după trup al Mântuitorului. Dar s-a mai numit si "Casa Pâinii", de către fericitul patriarh Iacov, care, păscându-şi turmele de oi în acele locuri, mai înainte a văzut şi a proorocit că acolo avea să Se pogoare și să Se nască Pâinea cea vie care S-a pogorât din cer, Domnul nostru Iisus Hristos.
Betleemul, situat în Palestina, este o cetate mică, la jumătatea drumului între Ierusalim și Hebron, unde s-a născut Sfântul Ioan Botezătorul și unde Avraam a vorbit la stejarul Mamvri cu cei trei îngeri.
De ce S-a născut Mântuitorul în Betleem. Exista o proorocie că Betleemul va fi locul de naștere al Mântuitorului Iisus Hristos! Proorocul Miheia a spus, cu 4-500 de ani mai înainte de venirea lui Hristos în lume: Și tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nicidecum nu ești mai mic între fiii lui Iuda, căci din tine va ieși Povăţuitorul, Care va paşte pe poporul Meu Israel (Miheia 5, 1]; Matei 2, 6).
De ce S-a născut Hristos într-o peșteră. Peştera este simbolul întunericului. Hristos a venit să aducă lumină şi în temniţa iadului dar şi în lumea care era în noapte, că zice marele Apostol Pavel: Întunericul veacului acestuia. Veacul de acum și mai ales cel de până la venirea lui Hristos era o noapte lungă, în care lumea era oarbă, stând în întunericul slujirii la idoli şi al păcatului.
Hristos S-a născut noaptea şi în peşteră, ca să arate că El a venit să aducă lumină, să risipească întunericul. Unde? În peșterile despre care a spus Isaia, căci zice: peșterile lor - vorbește de peșterile iadului - în veci cu întuneric sunt făcute. Și a venit să risipească întunericul din peșterile iadului și întunericul păcatului de pe fața pământului.
S-a născut în miezul nopții, ca să lumineze peșterile întunericului veacului aceluia, întunecat de atâtea mii de ani, pentru că Hristos era lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul care va să vină în lume. El de la început era lumina lumii și a venit să lumineze și să strălucească în toate părțile cu razele soarelui dumnezeirii Sale.
Deşi tradiţia vorbeşte despre trei magi care au venit şi s-au închinat Pruncului Sfânt chiar în ziua Naşterii Sale (sau, în Tradiţia Bisericii Romano-Catolice, douăsprezece zile mai târziu), Sfânta Scriptură vorbeşte despre mai mulţi înţelepţi care au venit şi I s-au închinat (Matei 2), fără să precizeze numărul lor şi nici momentul precis la care au venit. Oricum ar fi, magii sau înțelepții au adus Pruncului daruri: aur, smirnă şi tămâie (Matei 2, 11). Imnografia sărbătorii înţelege aceste daruri ca pe nişte semne şi simboluri: aur, pentru că Hristos este împărat; tămâie, ca unui Dumnezeu; şi smirnă, ca Aceluia ce avea să pătimească, să moară şi să fie îngropat cu smirna şi aromele aduse de femeile mironosiţe.
Deşi sărbătorim Naşterea Domnului pe 25 decembrie în fiecare an, cei mai mulţi teologi sunt de părere că aceasta nu ar fi data reală a Naşterii Domnului şi că ar avea legătură cu serbările păgâne care cădeau în această zi a solstiţiului. Însă nu este întâmplătoare aşezarea sărbătorii Naşterii Domnului în această zi, dincolo de aspectul istoric legat de faptul că până şi păgânii intuiau importanţa şi greutatea simbolică a acestei zile. Sensul principal este unul duhovnicesc, simbolic, pentru că începând de acum ziua creşte şi noaptea scade. Şi la fel de semnificativ este faptul că, după unii Părinţi, Hristos nu S-a născut oricând, ci duminica!
Sfânta Scriptură vorbeşte despre ziua în care a făcut Dumnezeu lumina, când a zis: "Să se facă lumină" - și a fost lumină! (Facerea 1, 3). Ziua întâi a săptămânii, Duminica, Ziua Domnului sau Ziua soarelui! Duminica S-a născut Hristos; Duminica S-a botezat, cum arată Sfintii Părinți de la Sinodul de la Calcedon. Duminica a înviat din morţi (Matei 28, 1). Duminica a trimis Hristos pe Duhul Sfânt peste Sfinţii Săi ucenici si Apostoli. Duminica Sfinții Apostoli făceau Sfânta Liturghie. Tot Duminica s-a dat și Apocalipsa, pentru că Sfântul Evanghelist Ioan zice: Am fost în duh în zi de Duminică (1, 10). Iată dar, câte sunt legate de ziua Duminicii! De aceea a sfințit Dumnezeu ziua Duminicii și cu Naşterea Sa, pentru că în ziua aceasta a făcut Dumnezeu lumina.

Aici ies din istoric... nu stiu cat de mult stai sa citesti tot... asta este ca un flash de revenire la ideiile mele... Pentru mine, Craciunul este o mare sarbatoare, inaintea careia stau vreo 2  zile facand treaba pe acasa, ajutand-o pe mama si..... pe sora mea, sarbatoarea in ajunul careia impodobesc bradul, desi anul trecut arata mai bine, sarbatoarea in care oamenii sunt pasnici, draguti, buni si daruitori (cel putin in jurul meu...), ziua in care domneste un aer placut, cald, ziua in care stau cu familia, ziua in care nu mai pot de ele cadouri desi primesc cateva, ziua in care prefer sa daruiesc ceva frumos si prefer sa primesc iubire si bunatate, nu chestii materiale, ziua in care ii vad pe mama si pe tata cu adevarat fericiti si bucurosi, ziua in care se aduna toate rudele si prietenii, sau macar suna sa ureze sanatate si chestii  de genul, ziua in jurul careia primesc liber de la scoala..... Sa fim seriosi, cine nu iubeste vacanta???? 0_o
Sincer, Craciunul este sarbatoarea cea  mai pasnica si frumoasa din an!!!


Deci, in final, Craciun Fericit Pamantenilor!!!!


Sa aveti fericire de Craciun!!!

P.S. La multi ani Chris si Stefania, Va iubesc fratilor!!!(Si pe Iubire, Elena si Blonda care mi-a mancat zilele 8 ani cu prietenia noastra suprema, desi intr-a 8-a ne-am cam certat noi asa...!!! :D)
:*           :*           :*           :*           :*           :*           :*           :*           :*           :*           :*

P.P.S. Daca nu ai imaginatie, decat sa copii de pe net niste mesaje dealea siropoase de craciun pe care le gaseste tot pamanteanul si le primeste tot omul de vreo 5 ori pe ora, mai bine trimite mesaj ceva gen "Iti urez Un Craciun Foarte Fericit, Din Toata Inima!" si iesi mai bine (si mai ieftin, daca nu ai multe mesaje in cont)!!

luni, 20 decembrie 2010

Vacanta!!!

In sfirsit vacanta!
In sfirsit liberi!!
In sfirsit dorm pe saturate,
Nu ma mai stresez ca trebuie sa imi invat
Pentru lucrari si ascultari!
Nu mai am de facut teme
(Exceptia de rigoare: romana)
O sa imi fie dor de colegi,
Dar de asta s-a inventat iesitul in oras!!





Azi am facut un lucru chiar amuzant.Am stat la scoala doar primele 3 ore, apoi am plecat la Liceul Mihail Kogalniceanu pentru a sta in pauza cu Stef. Ei ii vine ideea ca eu sa raman la ea si la ore. Zis si facut!
Am intrat in clasa, i-am salutat colegii, am dat jos geaca si am stat cu ea si niste colege, iar in timpul orei am stat in banca cu colega ei de banca, Stef asezandu-se in fata mea, in prima banca. E foarte tare la ea in clasa, doar ca prea liniste, fata de galagia pe care o face clasa mea :D
Prima ora la care am asistat a fost latina. A fost destul de funny cum au sarit toti pe prof sa il roage sa le puna un punct in plus la tezele abia aduse :D Tipul e abia iesit din facultate, deci a fost usor de convins :D
Plus ca nici nu a observat ca eu sunt in clasa :D
Apoi, istoria... Pai profa aia e de treaba. Le-a adus si ea tezele. Apoi, la jumatatea orei ii lasa sa plece acasa. Super-tare! Nici ea nu ma observase.
La plecare m-am simtit ca o masina de pupat :-SS  Trei sferturi de fete din clasa m-au pupat cand au plecat! Daca as fi fost baiat m-as fi simtit ca in rai :D
Apoi am plecat, mi-am luat cartea "Scaramouche" de Rafael Sabattini de la biblioteca (zic impresiile dupa ce o citesc) si am plecat acasa cu Stef, Crina si Oana (doua din colegele ei de clasa). Plus ca m-am   intalnit cu o fraiera care a inceput sa povesteasca cum era sa fie f****a de unu, de parca ne-ar interesa asta pe noi. Sa fi vazut cum facea Crina pe mess seara =)) Ati fi ras pe burta =))

Cam atat, incepe un film pe Universal, ma duc sa il vad.

Pa-pa si s-aveti fericire intr-o tara de c*c*t.

duminică, 19 decembrie 2010

Condoleante!!!

Ma uitam saptamana trecuta la TV, asa, din intamplare. Mai nou ma uit la TV doar cand vad in programul TV un film ce pare fain: pare, pentru ca nu e mereu asa.
Nimerisem "Happy Hour" pe PROtv. Stiti cine era principala invitata??? Tipa aia fotomodeala, neagra, proasta de da pe afara....... Laurette. Abia se siliconase!!! (Am stat 15 minute sa o gasesc pe net ca sa vad cum o cheama, nu ma intereseaza persoana ei, eu doar o critic.... putin mai mult)
Era Maruta fericit ca isi bagase nu stiu cate grame de silicon in stanga si in dreapta. Eu una, ma asteptam sa apara cu buzele umflate si abia sa poata vorbi, da nu am avut satisfactia asta :-<
Barfesc ei pe acolo cat barfesc... Am fost asa de interesaa de discutia lor incat uitasem despre ce era vorba dupa doar 5 minute. In final, au ajuns la partea care mi-a atras atentia si ma facea sa vreau sa o apuc pe aia de gat. Era ceva de genul:
Maruta: "Bravo Laurette, sa fii sanatoasa, noi acum ne vom intalni cu Luminita"
Fotomodeala:" As vrea sa zic si eu ceva. Le multumesc fanilor mei care m-au sustinut si care si-au dorit sa trec cu bine peste operatie, mi-au lasat numai mesaje cu felicitari si cu urari de bine pe facebook, dorindu-si sa fiu sanatoasa in continuare si sa decurga operatia bine, pe langa acei cativa care au lasat comentarii nuprea dragute"
Pai mie mi-ar fi placut sa o injur putin si sa ma iau de viata ei pe facebook, pentru ca, de la 15 de km se simte duhoarea ei de proasta, sincer!!!
Eu nu stiu ce parere aveti voi, dar mie imi vine sa vars numai cat vad 5 secunde imaginea acestui tip de persoane, iar cand mai deschid si gura... mama mama, mi se ridica parul in cap. Tara asta este dominata de prosti! Acum divertismentul se mizeaza pe prostie si mediocritate, iar cand in sfirsit vine cineva destept, il anihileaza, rezolva ei in asa fel incat ala sa dispara de pe ecran!!!
Pacat ca Paunescu a murit!
Pacat ca Stela Popescu si Alexandru Arsinel nu mai apar pe  ecran mai mult.
Sau Andra! Pe ea chiar o duce capul, doar ca media cere prosti/proaste care arata bine in exterior, dar nu si care au si ceva materie cenusie in cap!!
De la ei putem invata lucruri, nu de la pipitele din ziua de azi!!

Dar daca asta cere cel putin 50% + 1 din tara noastra, noi ceilalti trebuie sa suportam manelele si idiotenia. Sincere Regrete!!! Romania, Condoleante!!

S-aveti fericire intr-o tara de c*c*t!!!

luni, 6 decembrie 2010

Scrisoare pentru Mos Craciun

Azi, la TIC, am trecut la lucrul in Microsoft Word. Iar domnul profesor ne-a pus sa facem o cerere, sau o scrisoare pentru mosul, asa ca eu am facut o scrirere care arata asa:





Domnule Moş Crăciun,





Subsemnata, C. E. Ştefania,  elevă in clasa IX G, a grupului şcolar industrial “Ştefan Procopiu”, Vaslui, vă rog să-mi aduceţi  cadou de Crăciun dulciuri pentru tot anul, de preferat jeleuri şi ciocolată Kandia sau Heidi, sau amâdoua, media 10 pe toţi 4 anii de liceu sau 9.98 media de absolvire din liceu, un bilet numai dus şi paşaport pentru America, sau Anglia, alegerea vă aparţine, plus un apartament, prin Londra,sau L.A. sau Hollywood, sau New York, nu de alta dar trebuie să am unde să dorm.(Să fie apartament cu 4 camere minim).
Cu respect, C. E.-Ştefania.



Data                                                                                                                                                           Semnatura
06.12.2010                                                                                           ......................                  
 
 
        Domnului Moş Crăciun, Directorul Crăciunului, Polul Nord, Laponia


Inca cererea mea nu e nimic, sa o fi vazut scrisoarea lui iubire :D
Ai fi ras pe burta.

P.S. Poate la ora viitoare o copii din calculatorul din laborator si o postezi :D

miercuri, 1 decembrie 2010

Plagiatori!

Stiti faza de la "In puii mei" cu "Caut prietena, toate fetele sa apeleze la mine" sau "Nu stiu eu deastea"?
Mie mi-a povestit cineva despre ele.
Nu zic, e comic, dar ma doare capul!
Pe toti ii aud zicand "Nu stiu eu deastea" sau un papitoi de la 9-filo din liceu umbla prin pauze dupa fete si le zice "Caut si eu o prietena". Majoritatea raspunsurilor sunt:"Cauta  in continuare" sau "bravo tie!!"
Plagiatorii astia plagiaza prea mult!
O poanta e comica de cel mult 3 ori, dupaia e ceva monoton, nashpa, fara sens si plictisitor!
Gata fratilor!! Terminati! Va ajunge! Fiti originali! Nu plagiati pe oricine vedeti in cutia aia mare si patrata sau pe cine vedeti pe strada/ drum/ hol!!!
E plictisitor de acum rau  de tot!!



S-aveti fericire intr-o tara plina cu plagiatori in exces!!!!

1 Decembrie!

Dupa cum normal ca stiti, azi este 1 Decembrie.
Deci... Pentru ca sunt romanca, urez un calduros (si asa ca e frig afara) "La Multi Ani Romania!!!"

Un scurt istoric: 
La 18 noiembrie/1 decembrie 1918, deputaţii decid în unanimitate unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, cu păstrarea unei autonomii locale, pe baze democratice, cu egalitatea naţionalităţilor şi a religiilor. La Alba Iulia, aşa cum fusese înainte şi la Cernăuţi, la 28 noiembrie, a fost, de fapt, un plebiscit al tuturor românilor din Austro-Ungaria. Tot la Alba Iulia, cu prilejul Adunării, se constituie Marele Consiliu Naţional Român, format din 200 de membri aleşi şi 50 de membri cooptaţi. A doua zi, acest Consiliu numeşte un guvern provizoriu, numit Consiliul Dirigent al Transilvaniei, în frunte cu Iuliu Maniu. Consiliul trimite o delegaţie la Bucureşti, condusă de episcopul de Caransebeş, Miron Cristea (viitorul patriarh al României), care, la 1/14 decembrie, înmânează regelui Ferdinand I declaraţia de la Alba Iulia. La 11/24 decembrie, regele Ferdinand promulgă decretul de sancţionare a unirii (totodată şi a Bucovinei şi Basarabiei). Protestele guvernului Károlyi la Budapesta sunt inutile. 

Pentru mine, 1 Decembrie este o zi libera, binevenita, fara scoala, dar totusi am teme dar'ar domnul!!

Din cate vad eu pe geam, iarna a venit in oras calendaristic si "calduristic". E frig, ninge, e decembrie, etc....

De acum, daca se face zapada de peste 40 de cm, va fi teroare pentru fete, mai ales pentru alea care nu sunt pitipoance. Pitipoancele tipa ca proastele "Nuuuu! Nu ma baga in zapada!", dar defapt ele abia asteapta sa fie luate pe sus de baieti si mototolite cu zapada pana le dispare machiajul si arata ca muma padurii! :D..... Urata imagine X_X   X_X   X_X


Deci... Cam atat!! Imaginatia a disparut din cauza plictiselii :D


P.S. Chris! Incearca sa nu te tii de promisiune! :D



La multi ani Romania!!

Ceva scurt

Azi am avut fizica.
Pana la urma a ramas pe joi testul ala si teza unica din clasa.
Ne-a explicat proful ca un alt prof a uitat sa ii dea lucrarile retardatului de inlocuitor.
Si... pana la urma s-a amanat chestia.
Dar noi, cum suntem un 9G comic, amuzant si de treaba, i-am zis profului: "Domnule profesor, sa stiti ca suntem extrem de bucurosi ca va avem pe dumneavoastra profesor si nu pe 'Donald Duck' (proful inlocuitor), desi v-a facut 'un profesor dezorientat'!"
Cand a auzit asta, proful a ramas cu o fata uimita, dar a inceput sa rada si a continuat lantul povestilor comice, pe care eu nu mi le amintesc destul de bine incat sa le postez :D