Sophie [5].

Sophie deschide ochii usor si se uita la ceasul ei rosu de la radio.

-Pfffff. E Cinci dimineata? Pai pana la sapte jumatate mai am. Ce sa fac sa adorm iar?
Cum arat eu? Cum ma vad eu? Cum as putea sa ma caracterizez daca ma intreaba cineva? Care este povestea mea, omulet imaginar din capul meu? 

-Pai...Eu... Eu sunt Sophie Blizzard. Da! B-L-I-Z-Z-A-R-D e numele meu de familie, e francez si inseamna viscol. Cica e o poveste lunga.... Am o sora,  Camille Claire Blizzard care este cu sase ani jumate ani mai mare ca mine, e in anul patru de facultate, face Conservatorul. Parintii mei ma iubesc, sunt impreuna, nu divortati. Pe mama o cheama Samantha dar toti ii spun Sam, e trecuta de patruzeci de ani, dar mai are mult pana la cincizeci de ani si este educatoare, iar pe tata il cheama Kwon-Il, dar toti il striga Kwon (Bunica era din Coreea, iar bunicul din Franta). Are si el intre patruzeci si cincizeci de ani si este compozitor de muzica. Compune pentru filme, piese de teatru si unele vedete. Am o bunica, mama tatalui meu, e draguta ea asa, de fel, dar nu ma atrage prea mult sa o vizitez, e plicticoasa... Bunicul de pe tata a murit cand eu aveam  sase ani. Bunicul de pe mama a murit cand aveam trei-patru ani, iar cea de pe mama cand aveam opt.

Sunt la liceu, acum trec in clasa a zecea, imi place desenul, muzica, limbile straine si limba materna....

-Cred ca ar fi trebuit sa incepi cu altceva, constiinta....

-Cu ce?

-Pai... Buna, sunt Sophie, am saisprezece ani. Sunt nascuta pe treizeci iunie, am parul lung pana la sold, drept, dar mi-l ondulez des, castaniu-roscat. Am niste ochi mari de un verde-pamantiu, dar mai mult verde, isi mai schimba uneori nuantele intreverde deschis si caprui uneori, poate o sa ajunga si albastri candva?
Am un metru saptezeci, picioare lungi, degete lungi si unghii mari, mereu taiate drept. Nu imi plac unghiile rotunde. Ador gentile, papucii si palariile. Culoarea mea preferata este albastru. Cartea mea preferata este "Ultimul Cantec" de Nicholas Sparks iar filmul preferat este "Pirates of Caribbean: The dead man's Chest", melodia preferata difera in functie de ce mai apare pe piata muzicala, ador serialele americane, animeurile japoneze, il ador pe Jhonny Depp si ascult muzica Rock si Pop.
Cei mai buni prieteni ai mei sunt Bonnie Stader , care este cu doi-trei centimetri mai scunda ca mine, are parul la fel de lung dar un castaniu roscat, ochii verzi sau uneori albastrii si tenul alb (cred ca este cea mai frumoasa fata pe care am vazut-o vreodata) si Ian DeLouise care este mai inalt cu sase-opt centimetri ca mine, are parul brunet, foarte negru, ochii caprui tenul mereu fin si putin mai inchis ca al lui Bonnie, un zambet mereu binevoitor si o forta de fier.
M-am nascut in Paris, pe la cinci ani, tata a primit o oferta de munca in UK asa ca ne-am mutat si aici stam si acum. Locuiesc foarte mult pe la casa in care au stat bunicii de sunt amandoi in rai, in sat, dar in timpul scolii stau in orasul alaturat. Sunt mai multe filme pentru care poate compune aici, decat in Franta, iar firma pe care si-a construit-o aici este foarte cautata.
Am facut scoala generala...


'Buna dimineata scolari! Azi incepe scoala iar pentru a va binedispune, ce ar fi sa ascultam impreuna urmatoarea piesa?'.

-E deja sapte jumate? Cand am adormit? Chiar trebuia sa imi amintesti ca azi incepe scoala, mai radio? Grozav, astia au pus Erin McCarley - Love, Save The Empty. Aham, hai sa cantam mai radio "Little girls, don't know how to be sweet girls, momma didn't teach me. Little boys, don't know how to treat little girls, daddy didn't show me.... Loooooove save the empty, Save me!!!"


-Sophie, te-ai trezit?
-'Neata mama! Azi chiar incepe scoala?
-Da, si grabeste-te sau intarzii la festivitatea de deschidere. Azi ai noroc ca incepe la noua, de maine la sapte pleci de acasa moidemoiselle, asa ca vezi la cat te duci la somn azi!
-Bine mama. Ne vedem cand vin. Pa! Te iubesc!
-Si eu! Ai grija de tine!

---

Sophie

Sophie [4]

-Ultima saptamana de vacanta...
Sophie statea intinsa pe iarba, in parc, la unsprezece noaptea cu o parte din prietenii ei.
-Vedeti W-ul ala de pe cer?
-Da Sophie, ce e cu el?
-Acele stele formeaza constelatia Casiopeia, iar dunga pe care se afla este Calea Lactee. Dedesubt e Perseu iar langa Perseu este Andromeda, care este combinata cu Pegas. Deasupra Casiopeei, putin pe marginea Caii este Casa cu Ograda, patratul ala cu un triunghi in cap, mai sus este Lebada, incepand cu prima stea luminoasa, Deneb, care este ca un fel de cap de cruce. Mai incolo este Sageata, aia care seamana cu o sageata, langa ea, patratul ala cu coada este delfinul,  iar desupra, cele trei stele in linie sunt o parte din Acvila, sau Vulturul, alea sunt ca un fel de coada de avion...
-Sophie... Stiu ca te fascineaza astronomia si ca adori sa te uiti la stele din toate noptile pe care le-am hoinarit toata vara asta pe aici, in ultimele doua saptamani chiar ai invatat multe constelatii, dar... pentru ca eu nuprea gasesc stelele astea pe care ni le arati, te rog sa schimbam subiectul.
-Defapt Ian, tu si Bonnie ar fi trebuit sa  stiti astea din nenumaratele dati in care vi le-am aratat, dar se pare ca numai Bonnie este atenta mereu, nu si tu!
Din toata gasca adunata acolo, doar patru erau atenti la toate constelatiile, Deea, Bonnie, Ingrid si Sophie. Ian, Jess, Cathy, Dean si Andrew cautau alte posturi la mini-radio-ul lui Ingrid si faceau poze cu camerele foto pe care le gaseau. Andrew era cel mai bun prieten a lui Ingrid iar Dean venise cu Ian. Cei doi se ridicase pentru a cauta un felinar ce lumina foarte tare, apoi ii chemase pe toti langa ei.
-Avem pe aici doi indragostiti??? Eu, Dean, cel mai pasionat Pirat de scene pentru fotografii, din micul nostru oras vreau sa vina doi indragostiti la mine!
Toata lumea se uita la el razand.
-Ai, ai capitane! Permiteti-mi sa va anunt ca nu avem ambii parteneri aici ca sa va oferim doi indragostiti!
-Asa deci Sophie... Atunci treci aici!
-Stai, ce? De ce?
-Ia-l pe Ian de mana si veniti aici!
-Dean, termina cu prostiile. Daca Sophie e cea mai buna prietena a mea nu inseamna ca suntem si impreuna!
-Gata, gata, lasa trancaneala. Veniti aici, fix sub felinaaaaaaaaaar, putin mai la dreapta, asaaaaa, acum putin mai in fata... Lipiti-va nasul unul  de altul acum! Hai, hai, repede! Asa! Acum: Sophie, o mana sa o tii pe obrazul lui, iar pe cealalta o strecori in parul lui. Bun! Ian! Tu o apuci de mijloc si o strangi tare pana va lipiti picioarele unele de altele. Vreau sa va ramana piepturile departate! Buuuuuun. Andrew, tu faci pozele cu Blitz, eu fara. Acum stati asa pana va zic eu.
Ian si Sophie se abtineau cu greu sa nu izbucneasca in ras. Toata lumea se uita la ei si astepta sa faca ceea ce si Dean astepta dar nu se intampla: Un sarut. La un moment dat Ian o stranse pe Sophie si mai tare de spate iar aceasta isi asezase capul pe umarul lui. Dean ramase in loc si ordonase repede sa stea cate o persoana sau doua sub alte felinare.
-Cu pozele astea, este imposibil sa nu castig in octombrie la concursul de fotografie. Hai, va rog eu! Un mic sarut.
Cei doi zise in acelasi timp un NU scurt si categoric iar urma de speranta de pe fata lui Dean si Andrew disparuse.
Dupa ce au facut cel putin cincisprezece poze cei doi, toata gasca s-a mutat pe un petec de iarba slab iluminat. Radioul era dat tare iar toata lumea radea de bancurile facute de Cathy.
-Cand poti duce apa in sita Jess?
-Pai... Cand este evaporata?!?!?!
-Nu!
-Cand este amestecata cu faina?
-Nu!
-Cand este in punga?
-Nu! Cand este inghetata! Ha-Haaaaaa! Sau... Bonnie! Cum se face ca, intr-un buzunar gol, totusi se intampla sa fie ceva?
-Un buzunar gol mai are ceva in el atunci cand are o gaura! Ha! Pe asta o stiam! Le stii din cartea doamnei invatatoare, nu?
-Mdah, aia pe care ne-a dat-o in clasa a III-a.
-O mai stiu si eu, dar am pierdut-o! Mi-a parut rau dupa ea. Era amuzanta!
-De ce Sophie? De ce? Puteai sa mi-o dai mie!!! Bonnie mi-a aratat-o si mie si mi-a placut! Nu era mai bine sa mi-o dai mie in loc sa o pierzi?
-Ha-ha, pai daca stiam ca o pierd, ti-o dadeam tie Dee...
-Hey, care imi zice si mie, Dean Intaiul
-Da, stim Dean, cel mai pasionat Pirat de scene pentru fotografii. Ce sa iti zicem?
-Cat e ceasul?
-Pff. E cam... doua fara un sfert!
-Cat?
-La ora asta deobicei eram acasa!
-Oooooo! Am ratat intrarea libera in club!
-Acum sper sa nu fi uitat cheia acasa! Neee, uite-o! E aici!
-Ar fi fost amuzant sa te vedem ca dormi pe pres langa usa Jess...
-As fi batut la usa pana ar fi raspuns cineva. Nu imi fac probleme.
-Asta inseamna ca spargem gasca?
-Cred ca da. Mi-a facut placere sa ma amuz cu voi in aceasta seara, Deea, Bonnie, Ingrid, Sophie, Ian, Jess, Cathy, Andrew. Eu, capitanul, raman cu corabia pana la sfarsit. Hai ca am plecat.
-Ooooooooooo Daaaaaa. Ramai cu corabia dar pleci primul.
-Sophie, Bonnie, eu va conduc pana acasa dupa ce s-a intamplat atunci cand erai cu Alec.
Intr-un minut toata gasca a plecat. Deea, Bonnie, Sophie, Ian si Dean au plecat impreuna.
- De luni incepe scoala. Nu ne mai putem pierde fiecare noapte la fel.
-Eu ma apuc serios de invatat. Trebuie sa scot medii mari sau ma omoara mama.
-Sa il vezi pe tata ce se  supara cand iau note mici!
Deea ajunse acasa, apoi Bonnie si la sfarsit Sophie.
-Noapte buna baieti!
-Sophie, o data si o data, tot te prind eu sub un felinar cu un baiat.
-Da. O sa retin sa ma feresc de felinare.
-Pa Sophie. Noapte buna. Mai vorbim si maine.
-OK Ian. Nu uita ca maine avem ordin sa iesim cu Bonnie pana in centru la doua. Pa-pa!
-Gata, a inchis usa dupa ea. E acasa. E draguta Sphie asta a ta.
-Dean, nu e Sophie a mea! E doar Sophie Blizzard. Nu e a mea, a parintilor ei, a nimanui. E Sophie a ei.
-Ok. Nu te aprinde. Totusi, iti sta bine cu franţuzoaica in brate.
-Sub felinar?
Pana au ajuns acasa, amandoi au ras continuu.

---

Sophie

Sophie [3]

Draga Sophie,

Nici nu incape vorba sa nu te iert.

M-am intalnit cu Ian cand a iesit de la tine si expresia de pe fata lui era de neinteles. M-am speriat cand l-am vazut si l-am intrebat ce ai patit. Mi-a zis, dar am vrut sa te las s ate odihnesti, numai eu nu stateam pe capul tau atunci, cu toata sperietura pe care ai tras-o.

Mama ta a plecat atunci pana la politie sa vada cate cazuri asemanatoare au mai fost si m-a sunat ca sa vin sa stau cu tine pana vine ea inapoi. Am folosit cheia pe care mi-ai dat-o mie, dar eu am lasat-o sub ghiveci pentru ca nu mi se parea normal sa am cheia apartamentului tau. Tu cu toata increderea ta in mine. Ma coplesesti si acum ma bucur ca mi-ai dat-o. Cred ca pana la urma o iau in custodie. Nu se stie cand am nevoie de ea pentru tine.

Aratai jalnic, erai ciufulita, hainele tale erau prafuite si sifonate. Nu-mi venea sa cred cum arati. Tu esti mereu aranjata si grijulie cu tinuta ta. Cand am dat ochii cu trupul tau adormit m-ai inabusit lacrimile, te-am luat in brate si am inceput sa te legan. Presupun ca nu-ti mai amintesti ca si tu m-ai luat pe mine in brate. Tresareai grozav in somn si faceai niste grimase inspaimantate. Am inceput sa iti cant incet cantecul de leagan al Elsei si te-ai mai linistit.

Nu te-am vazut in viata mea nici macar pe un sfert atat de terminata pe cat erai aseara.

O sa cumpar niste catuse si o sa te leg de mine. Nu te mai las singura, domnisoara, niciodata!!! De acum cel putin un an o sa imi fie frica pentru tine. Si mai stiu si ca tu te plimbi noaptea prin parcuri, ca iesi ziua prin locuri darapanate pentru viziunile tale fotografice, pentru sedinte foto, iar eu iti dau nas. Dar stiu si ca mereu te asiguri ca nimic nu se poate intampla acolo unde te duci. Ai fost persoana potrivita la locul si timpul nepotrivit, cred eu.

Vin maine cu tine, bine inteles. Vin cu tine si te ajut cu placere mereu. Stiu ca si tu ai face orice pentru mine. Ai fi in stare si sa te arunci in fata unei masini doar pentru a ma salva pe mine.

Fiinta draga, acum nici nu stiu ce sa zic. Mai bine te duci cu un baiat intr-un apartament necunoscut, decat sa fi luata pe sus de afara, dar daca in apartament te asteapta altii, mai duri si mai rai?

De ce fetele sunt mereu necajite, badjocorite si folosite ca pe obiecte? De ce suntem noi atat de slabe si de neajutorate in fata unui barbat?

Te iert si te iubesc si eu enorm, Sophie! Si stii ca mereu te voi iubi, oricat de zapacita esti tu si caracterul tau ca un vulcan!

---

Sophie

Sophie [2]

Draga Bonnie,

Imi pare rau ca noaptea trecuta nu am iesit cu tine. M-am intalnit cu Alec. Stii tu, tipul ala cu care m-am imprietenit anul trecut la cross si mi-a propus sa mergem in parc. Mai bine nu as fi mers cu el. Intai am fost la un suc. Ne-am luat cate o Cola, am vorbit, ne-am amintit de copilarie, lucrurile ce ne leaga de ea, scoala, prieteni, iubiti, dorinte si vise. Apoi am plecat in parc. Ne-am plimbat vreo doua ore si am ajuns pana la urma la blocurile darapanate de acolo. Mi-a zis ca are o verisoara care sta acolo, daca nu vreau sa merg cu el pana la ea pentru ca are niste treaba. Am zis ca nu, asa ca a fost deaccord sa raman afara, stia ca nu e sigur sa intru cu un baiat intr-un apartament. Cine stie ce poate gandi?

Il asteptam pe o banca din fata blocului si ma jucam pe telefon. Dintr-o data a venit cineva din spate si mi-a pus mana la gura, m-a strans in brate si m-a luat de acolo. M-a ridicat pe sus si ma tinea atat de strans incat nu aveam nicio modalitate de a riposta. Chiar atunci iesise si Alec din scara. Eram speriata de moarte. El alerga dupa mine inspaimantat iar cineva l-a lovit cu o bata in cap si a cazut. Am crezut ca l-au omorat. Am crezut ca ma vor omori si pe mine.

M-au dus intr-o garsoniera in care mai erau doua fete. Ele erau prostituate, obijnuite cu locul si oamenii. Mi-au explicat ca doar primele doua-trei dati este mai rau, dupaia ma obijnuiesc. Tipam din toti rarunchii sa ma lase sa plec. Sa imi dea drumul, dar ei ziceau ca nu pot pierde o fata ca mine. Apoi mi-au dat si doua plame ca sa ma faca sa tac. De frica am tacut. In linistea mea cautam posibilitati de iesire. Cred ca m-am gandit la un milion de iesiri, toate imposibile. Pana la urma, dupa cam doua ore de vegetat, dupa ce erau convinsi ca eram prea amortita pentru a ma ridica, cei doi tipi au plecat si le-au pus pe prostituate sa ma pazeasca. Dupa ce au iesit, fetele m-au ridicat si m-au dezamortit. Mi-au explicat ca la fel au patit si ele si au zis ca este tarziu pentru ele sa mai faca ceva, deja se obijnuise, si prea pacat sa ma strice si pe mine. Si-au dat una alteia cateva palme sanatoase incat sa se invineteasca, uneia ii curgea si sange pe nas, apoi au deschis usa si au zis ca vor zice ca le-am batut eu. Mi-au mai zis sa plec si sa nu mai mai intorc niciodata la blocurile alea. Parcul este sigur, dar nu si zona de langa blocuri.

Le-am multumit si am plecat. Nici nu stiu pe unde am fugit, nu am vazut drumul. Stiu doar ca ma rugam sa nu ma vada.

 M-am dus in cafeneaua de langa blocul lui Ian pentru a-mi da cu apa pe fata si pentru a ma mai calma inainte sa ajung acasa. Era si Ian acolo. Am incercat sa par normala dar si-a dat seama ca era ceva gresit cu mine. M-a luat in brate, m-a scos afara si am inceput sa plang si sa ii povestesc tot ce am patit printre lacrimi. Nu mai stia cum sa ma calmeze. Picioarele au inceput sa imi tremure teribil cand am inceput sa plang si am cazut. M-a dus in brate pana acasa si m-a asezat in pat cu ajutorul mamei. Acolo eu am adormit dar inca puteam sa il aud cum ii povesteste tot ce i-am spus eu cuvant cu cuvant de parca era o poezie. Stiu ca e prostesc dar imi mai amintesc si cantecul de leagan al Elsei, ala care ma linisteste pe mine mereu.

Mama s-a inspaimantat de moarte. Azi m-a intrebat daca totul e adevarat si am zis ca da. Maine ma duc la politie sa depun plangere. Mi-e o frica de teribila, de parca m-as duce la spanzuratoare. Alec a venit si el speriat la mine. Verisoara lui vazuse cand a fost lovit si a avut grija de el. E bine.

Regret nespus ca nu am iesit cu tine, Bonnie. Nu se va mai intampla! Promit solemn!
Te iubesc nespus, Bonnie!

---

Sophie

Sophie [1]

Luna noua statea sa plece. Inca 30 de minute si apusul ei era savarsit. Este ciudat cum luna noua apune cu jumatate de ora inainte de miezul noptii, iar cea plina abia rasare la ora aia.

Sophie se plimba prin parc cu Ian. S-ar fi plimbat si Bonnie cu ei dar ea a plecat inca de la zece. A doua zi pleca la tara si trebuia sa fie acasa. Cei trei se inteleg foarte bine. Bonnie si Ian sunt doar prieteni, pe cand Sophie este cea mai buna prietena a lor, iar ei cei mai buni prieteni ai ei.

Acum merg prin parc tinandu-se de mana, in timp ce Sophie se gandeste cu voce tare la ceva ce o macina uneori.

- De ce mereu trei?

-Trei ce?

- Mereu trei prieteni. Eu, tu, Bonnie. La scoala: eu, Jess si Ingrid. La fosta scoala: Eu, Bonnie, Cathy. Acasa: Trei fete -eu, mama, Camille. Cu Bonnie: Eu, ea, Deea. La tine: Trei frati. In filme si desene, mereu cate trei. Twilight (Bella, Edward, Jacob), The Vampire Diaries(Stefan, Damon, Elena... Stefan, Damon, Katherine... Elena,Caroline,Bonnie), Spioanele (Sam, Alex, Clover),  Cei Trei Muschetari: Athos, Porthos si Aramis, Corpse Bride: Emily, Victor, Victoria.

-Cu asta iti bati tu capul acum? apoi rade subtil.

-Nu rade! Ma intreb de ceva vreme asta.

-Pai gandeste-te ca viata ta e o poveste. Trei este cifra magica, nu asa ai invatat in scoala? Se mai intampla si coincidente ca astea, bine ca nu suntem 7 sau 9. Mai bine gandeste-te ce ar zice iubita mea daca ne-ar vedea aici, acum, tinandu-ne de mana.

-Scurt: s-ar criza. E destul de ciudat. Noi suntem cei mai buni prieteni, foarte apropiati, ni se pare normal, dar daca mi-ar face mie iubitul asa, as face urat. Singurele lucruri pe care noi doi nu le facem sunt: Saruturile pasionale si nu ne culcam impreuna. In brate ne tinem, de mana ne tinem, de sarutat te sarut, numai pe buze nu, impartim hanoracul tau... Sa ne fie rusine!

-Atunci da-mi drumul la mana!

-Nu! Si nu mai rade in hohote!

-Te gandesti des la astfel de lucruri?

-Depinde de cat de plictisita sunt sau de cata imaginatie am. Tie nu ti s-a intamplat niciodata?

-Poate!? Eu merg pe drum singur si incep sa ma gandesc intens la ceva. Despic firul in patru si imi folosesc toata materia cenusie, apoi  cineva ma  saluta si ma deconectez. Uit tot  ce am analizat pana atunci, apoi restul drumului il parcurg gandindu-ma la ceea ce am uitat.

-Oh! Dar asta e tipic mie! Analizezi o idee neimportanta.

-Daca am sta lipiti unul de altul o saptamana intreaga nu ne-am plictisi! Mereu gasim cate un subiect de discutat.

Si asa si este. Cei doi se cunosc foarte bine si nu se plictisesc niciodata unul de altul. Isi stiu vocile. Este de ajuns ca Camille sa zica numai "Buna" cand raspunde la telefonul Sophiei iar Ian o cere pe Sophie, ea simte mereu cand el are ceva pe suflet desi el refuza sa ii zica, cand e vesel, plictisit, obosit, somnoros. 

Jess se enerva cand Ian si prietena lui ce certau si nu se desparteau, pentru ca el sa fie cu Sophie. Sophie mereu il cearta pe Ian pentru ca o supara pe prietena lui, oricat de enervanta si pripita i se pare.

Timpul trecea lin pe langa ei cand ieseau impreuna.

-Vreau ca timpul sa stea in loc. Sa se opreasca.

-Eu, prin puterea mea de ne-super-erou, opresc timpul. Fie ca soarele sa nu mai rasara niciodata!

-Nu te prosti Ian, nu poti face asta.

-Ba da. L-am oprit!

-Serios? Promiti?

-Da!

Toata noaptea s-au plimbat prin oras. Au poposit pe o banca mai bine de doua ore. El s-a asezat la ea in brate si au inceput sa vorbeasca, iar pe fundal muzica din MP-ul Sophiei canta ce apuca. Stelele conturau forme pe cer ce cereau descifrate. Desoperise "Carul Mare" si "Carul Mic" dar alte constelatii nu mai cunostea, desi promite de mult ca se apuca sa le invete.

Pe acestea le invatese de la bunica ei si regreta ca nu fusese atenta la toate constelatiile pe care i le arata cand traia. Astornomia ii trezea interese, desi niciodata destul de mari incat sa invete cate ceva. Mereu cand se ducea la bunica ei acasa se urca in toti copacii pe care ii avea in curte si nu era atenta la ce ii arata sau povestea despre stele. Era cea pe care o iubise cel mai mult, desi si bunica de pe tata o iubeeste ca pe ochii din cap, cea de pe mama ii oferea mai multa libertate -si bani de pachet- mai multe bomboane cand impodobeau bradul la craciun si era mai jucausa, mai gingasa, cea inca in viata nu e asa de draguta.

Sophie a fost mereu un copil cuminte. Nu iesise niciodata din cuvantul mamei ei, mereu se impăca cu toti si ii impacă si pe cei ce se ceartă. In scoala generala era printre copiii exemplari. Se impartea mereu intre profesori si colegi. Cand era vorba sa ajute un coleg, il ajuta, le acoperea tampeniile -avea spirit colectiv- si se distra si ea in pauze cand era vorba de facut şotii, dar invata si era cuminte in ore.

La liceu s-a mai schimbat putin. Acum e un haos ordonat. Este destul de rebela, dar totusi cuminte. Isi permite sa iasa la orice ora din zi si noapte doreste, cheltuie cat vrea, umbla pe oriunde vrea si nu isi uraste parintii, asa cum fac alti prieteni de-a ei, nici nu simte ca trebuie sa se razbune pe ei. O lasa libera si nu ii reproseaza nimic niciodata. Ce poate fi mai bine?
 Viata ei era ca o poveste pe care ea o scria.

Tinea la viata si tineretea ei, nu o irosea niciodata. Avea prieteni multi dar numai doi foarte pretiosi. Era semi-populara si mereu se tinea cont de parerea ei daca Sophie asta vroia. Se indragostise mai mult de tipul nepotrivit pana acum, iar cei ce erau atrasi deea nu erau pe gustul ei. Avuse cativa iubiti, dorise si refuzase cativa baieti in viata ei, dar Ian era altfel. Pe el il avea, era al ei, dar nu il dorea. Era fericita cu el asa cum era, cel mai bun prieten. Alte fete s-ar infuria daca ar sti gandirea ei. El arată destul de bine si este destul de dorit de fete care arata mult mai bine ca Sophie. Alte fete ar da o avere doar pentru a fi macar o zi in pielea ei, sa simta parfumul lui pe fata ei ziua toata dupa un simplu sarut scurt pe obraz, sa il ia in brate asa cum o face ea macar zece secunde, sa se joace cu mana lui asa cum o face ea macar putin timp.

Era deja aproape patru dimineata iar cei doi erau obositi, asa ca pornise pe drumul spre casa. Stateau departe unul de altul, dar el mereu o conducea acasa cand ramaneau "dupa program" impreuna. La patru fix au ajuns in fata blocului ei.

-Rasare soarele, Dumnezeule. Parca ziceai ca opresti timpul.

-Mie mi s-a parut ca sta in loc zburand departe de noi.

-Acum pot sa iti dau drumul la mana desi nu vreau, esti cald. Noroc ca stau la partier si nu e mult pana la mine in pat.

-Ce-ti va zice mama ta?

-Nimic. Usa nu scartie, camera mea e prima. Stie ca mai ies noaptea cu tine, cu Bonnie, si stie ca's destul de destepata incat sa nu patesc vreo ceva rau. Va fi teribil daca se va face dimineata, iar cand se va trezi eu nu voi fi in pat, sau in casa, ori prin fata blocului.

-Deci ramane pe maine?

-Nu stiu. Poate maine Bonnie e acasa. Sa ajungem pana maine.

-Azi e maine.

-Sa ajungem pana diseara atunci! Noapte buna!

-Lasa fermitatea! Sa dormi usor si sa ma visezi. Acum mai ia-ma in brate o data si da-mi sarutul de noapte buna!

-Stii ca mereu ritualul de despartire este respectat! si... o sa te visez eu intr-o zi!

-Esti rea! 
El rade placut iar ea incepe sa zambeasca, apoi il saruta iar pe frunte.
-Stiu. Vise frumoase Ian!

---

Sophie

Sophie: Nori de ploaie insoriti

Azi se anunta o zi trista...
E abia 10 jumate si Sophie trebuia sa se imbrace in negru. Inmormantarea.... 
Stia cum e sa pierzi pe cineva drag, doar ca ultima persoana la care a tinut cu adevarat a murit cand ea avea doar 8 ani. Bunica ei. Ce stia ea cu adevarat ce era moartea atunci? "Doar un somn vesnic." Vedea oamenii cum plang si nu intelegea ce ii face sa planga."Era doar o persoana batrana! O data si o data trebuia sa moara. Avea cancer." Chestia aia o omora desi nu stia cum, de ce si nici ce e acea boala!
Acum insa... intelege. Intelege si moartea bunicei ei, a unchiului ei, si acum mai bine ca niciodata a prietenului ei. "Slava Domnului, cel mai bun prieten al meu, Ian, este in viata, tanar, teafar si nevatamat, la fel si Bonnie, ce mai buna prietena." Dar acest prieten, el era tanar. Era in floarea vietii. Doar 30 de ani...
Mama ei nu o lasase la priveghi, zicea ca nu trebuie sa ii incurce pe cei ce au treaba acolo. 
Acum parintii ei nu stiau cu ce sa se imbrace. "Ce poate fi asa de greu?" Chiar nu putea sa plece ea inainte?
Timpu trecea cu un lent rapid dureros. "Noi cica trebuia sa fim acolo la 11:00, dar abia acum plecam."
Sora ei, Camille, mergea langa ea. Parintii ei in urma lor.
Ele s-au dus inainte sa cumpere niste lumanari.
Sophie se gandea daca va plange. Normal ca o va face, dar cum ea nu este prea sensibila... cine stie? Oare cat de afectata va fi cand il va vedea?


In fata curtii lui erau numai masini si oameni, ceea ce ii facu inima sa vibreze tristete. Se panica si nu stia de ce. Chiar il simtea mort, pana acum povestea cu decesul i se parea doar o gluma adevarata, ceva ireal. Trandafiri din mana ei incepeau sa tremure. Nu, mana tremura. Ii era frica sa nu piarda toti trandafirii din buchet. Mama ei ii daduse ei pentru ca ea tinuse cel mai mult la el. Dar cum sa ii puna in sicriu? I se parea ridicol, nu se putea imagina punand trandafirii rosii peste trupul lui inert. 'Oare va fi vreo vaza pe acolo??'
De acum totul se misca cu slow-motion. Vedea zeci de fete si toate i se pareau necunoscute desi stateau in acelasi sat si le saluta zilnic. Nu mai reusea sa zica nimic. A coborat scarile dandu-i mamei ei florile, nu le mai suporta in mana. A intrat in curte, in casa, dar lacrimile deja ii impanzeau privirea si le simtea cum cad siroaie pe obrajii albi, apoi camera... Acolo totul a devenit realitate. Un sicriu alb ca norii de vara statea pe masa, langa fereastra. El era pana la piept ingropat cu flori pe sub care era o panza alba. Mainile erau acoperite si ele. Costumul lui gri ii facea fata sa fie si mai gri.  Avea ochii inchisi si buzele vinetii. Pe el chiar il parasise viata!!! Izbucnise in lacrimi de-a binelea de acum. Le vedea pe mama si sora ei plangand, dar ele nu plangeau ca ea. Ele se gandeau la ce lasa el in urma, la tineretea lui. Sophie se gandea la prietenia lor. La faptul ca ultima data cand il vazuse el era plin de viata, glumet, il tachinase si gadilase, iar el se suparase pentru ca nu avea chef, era prea obosit pentru asa ceva, iar acum, acum ii era frica sa il atinga. 
Mama ei o scoase afara, desi Sophie vroia sa mai ramana,  cu toate ca acea camera era plina si multa lume vroia sa il mai vada o data pana cand biserica il ascunde de ochii tuturor pe veci. "Pe veci? O sa plece pe veci, nu o sa il mai aud niciodata zicand "Sophie, ce faci Sophie?" apoi rasul lui de placere."
Statea langa nise fete pe care cu greu le recunoscuse. Multa lume se adunase degeaba. Nici nu il placeau pe el, altii nici nu il cunosteau. Niste copii radeau langa ea, se jucau si se harjoneau. Ii venea sa se duca la ei, sa tipe, sa ii bata si sa ii alunge. Sa ii fugareasca departe pe copii si pe toata lumea care nu avea ce cauta acolo dar se stapani, nu era treaba ei.
A intrat iar in casa mai tarziu, in camera cu el. Plangea si se gandea la mai multe deodata, dar in acelasi timp nu se gandea la nimic. Era linistitor plansul. O descarca de durerea pierderii unui prieten, dar si de tot ce se adunase pana atunci in sufletul ei. Mama lui plagea langa el. Tipa de durere. Isi pierdea copilul, nimic nu e mai rau ca pierderea copilului tau. Sophie stia asta. Dupa o vreme nu mai plangea, doar statea si se uita, il analiza. Observa cat de tare moartea il schimbase. Camille venise dupa ea in  casa. Vroia sa o scoata afara si gasise si pretextul perfect, altfel Sophie nu ar fi plecat. Verisorul ei preferat venise. Avea doi verisori preferati si de ceva vreme ii facea placere sa petreaca timpul mai mult cu Hans decat cu celalalt, pentru ca pe el il vedea mai rar. Cand l-a vazut a izbucnit iar in plans, desi nu intelegea de ce. Hans o luase in brate cateva secunde, apoi, dupa ce ea se dezlipi de gatul lui o stranse de mana si nu ii dadu drumul pana ea nu a plecat spre momentul in care preotul trebuia sa citeasca din Evanghelie. Sophie simtea ca Hans ii intelege durerea, desi tatal ei nu o facea.
S-au dus amandoi in camera mortului  unde se adunase lumea. Plangeau amandoi, Sophie si Hans, si ascultau ce citea preotul, iar dupa ce a plecat, cand sicriul prietenului ei trebuia ridicat, mama lui a inceput sa tipe de durere. Toata lumea a incepu sa planga in acelasi ritm cu vaietele ei, numai ea nu. Defapt ea analiza felul in care toti luau aer in plamani deodata, cu zgomot, de parca toti erau niste boxe conectate la acelasi sistem.
Drumul pana la biserica i se parea lung, dar se tot scurta. Ajunsa acolo se gandea cum de fiecare data cand era in preajma sicriului incerca sa isi forteze muschii sa il atinga pentru ultima data dar nu reusea. Era ca si cum era turnat ciment peste ea. Apoi toata lumea se adunase si saruta mainile si chipul celui din sicriu. Doar un impuls mic a fost deajuns si, inainte sa realizeze, buzele ei atinse fruntea lui si apoi se retrase langa Hans care inca plangea. L-au condus amandoi spre groapa impreuna cu ceilalti oameni si Sophie se misca iar cu viteza ei normala. Era constienta iar de fiecare secunda ce trecea pe langa ea si se gandi sa pastreze cei 50 de bani ce ii avea din prosopul de la icoana ca pe un talisman norocos, care sa ii aminteasca vesnic sa aiba grija de viata si actiunile ei, sa gandeasca de doua ori un gest si sa ii aminteasca de tineretea lui, de faptul ca timpul trebuie pretuit, la fel si viata, pentru ca nu are decat una.


Noaptea, de fiecare data cand inchidea ochii vedea fata lui, corpul lui, costumul lui gri.
Vorbea la telefon cu Ian, si ii povestea totul, cum ii se parea nedrept si fara rost sa ii vada pe unii plangad. Dar el ii spuse ca este imposibl sa nu plangi. Putin mai mult dupa miezul noptii ea se hotari ca este obosita si ca ii este somn, asa ca ii spuse noapte buna si se duse in pat langa Camille. Aceasta o stranse in brate:
-Ti-e frica de intuneric, Sophie?
-Azi da. Cred ca toata saptamana imi va fi.
-Dar tineai mult la el, de ce sa iti fie frica?
-Pai astea e. Ma inspaimanta mortii si tineam mult la el. De aceea sunt asa de inspaimantata. Ii vad fata cand inchid ochii. Daca era un necunoscut, cineva de care nu imi pasa, era altceva, nu aveam nicio urmare, nicio frica.
A adormit greu Sophie in noaptea aceea, totul arata ca norii de ploaie insoriti in acea zi, dar in urmatoarea nu isi mai amintea cum arata el mort si totul parea un vis real, desi frica de intuneric pe care o avea la 8 ani se restaurase si nu stia cat va mai dura pana cand va scapa iar de ea.

---

Sophie