Draga Bonnie,
Sophie
Imi pare rau ca noaptea trecuta nu am iesit cu tine. M-am intalnit cu Alec. Stii tu, tipul ala cu care m-am imprietenit anul trecut la cross si mi-a propus sa mergem in parc. Mai bine nu as fi mers cu el. Intai am fost la un suc. Ne-am luat cate o Cola, am vorbit, ne-am amintit de copilarie, lucrurile ce ne leaga de ea, scoala, prieteni, iubiti, dorinte si vise. Apoi am plecat in parc. Ne-am plimbat vreo doua ore si am ajuns pana la urma la blocurile darapanate de acolo. Mi-a zis ca are o verisoara care sta acolo, daca nu vreau sa merg cu el pana la ea pentru ca are niste treaba. Am zis ca nu, asa ca a fost deaccord sa raman afara, stia ca nu e sigur sa intru cu un baiat intr-un apartament. Cine stie ce poate gandi?
Il asteptam pe o banca din fata blocului si ma jucam pe telefon. Dintr-o data a venit cineva din spate si mi-a pus mana la gura, m-a strans in brate si m-a luat de acolo. M-a ridicat pe sus si ma tinea atat de strans incat nu aveam nicio modalitate de a riposta. Chiar atunci iesise si Alec din scara. Eram speriata de moarte. El alerga dupa mine inspaimantat iar cineva l-a lovit cu o bata in cap si a cazut. Am crezut ca l-au omorat. Am crezut ca ma vor omori si pe mine.
M-au dus intr-o garsoniera in care mai erau doua fete. Ele erau prostituate, obijnuite cu locul si oamenii. Mi-au explicat ca doar primele doua-trei dati este mai rau, dupaia ma obijnuiesc. Tipam din toti rarunchii sa ma lase sa plec. Sa imi dea drumul, dar ei ziceau ca nu pot pierde o fata ca mine. Apoi mi-au dat si doua plame ca sa ma faca sa tac. De frica am tacut. In linistea mea cautam posibilitati de iesire. Cred ca m-am gandit la un milion de iesiri, toate imposibile. Pana la urma, dupa cam doua ore de vegetat, dupa ce erau convinsi ca eram prea amortita pentru a ma ridica, cei doi tipi au plecat si le-au pus pe prostituate sa ma pazeasca. Dupa ce au iesit, fetele m-au ridicat si m-au dezamortit. Mi-au explicat ca la fel au patit si ele si au zis ca este tarziu pentru ele sa mai faca ceva, deja se obijnuise, si prea pacat sa ma strice si pe mine. Si-au dat una alteia cateva palme sanatoase incat sa se invineteasca, uneia ii curgea si sange pe nas, apoi au deschis usa si au zis ca vor zice ca le-am batut eu. Mi-au mai zis sa plec si sa nu mai mai intorc niciodata la blocurile alea. Parcul este sigur, dar nu si zona de langa blocuri.
Le-am multumit si am plecat. Nici nu stiu pe unde am fugit, nu am vazut drumul. Stiu doar ca ma rugam sa nu ma vada.
M-am dus in cafeneaua de langa blocul lui Ian pentru a-mi da cu apa pe fata si pentru a ma mai calma inainte sa ajung acasa. Era si Ian acolo. Am incercat sa par normala dar si-a dat seama ca era ceva gresit cu mine. M-a luat in brate, m-a scos afara si am inceput sa plang si sa ii povestesc tot ce am patit printre lacrimi. Nu mai stia cum sa ma calmeze. Picioarele au inceput sa imi tremure teribil cand am inceput sa plang si am cazut. M-a dus in brate pana acasa si m-a asezat in pat cu ajutorul mamei. Acolo eu am adormit dar inca puteam sa il aud cum ii povesteste tot ce i-am spus eu cuvant cu cuvant de parca era o poezie. Stiu ca e prostesc dar imi mai amintesc si cantecul de leagan al Elsei, ala care ma linisteste pe mine mereu.
Mama s-a inspaimantat de moarte. Azi m-a intrebat daca totul e adevarat si am zis ca da. Maine ma duc la politie sa depun plangere. Mi-e o frica de teribila, de parca m-as duce la spanzuratoare. Alec a venit si el speriat la mine. Verisoara lui vazuse cand a fost lovit si a avut grija de el. E bine.
Regret nespus ca nu am iesit cu tine, Bonnie. Nu se va mai intampla! Promit solemn!
Te iubesc nespus, Bonnie!
Te iubesc nespus, Bonnie!
Sophie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile Anonime vor fi sterse indiferent de continut.