Is it good or is it bad?

Mai am putin si odata cu ziua armatei fac 16 ani (Yeah! Sweet 16!!), dar, o data cu aceasta paranteza vine si intrebarea: "Oar e bine ca ne bucuram asa, noi astia micii, ca implinim anii?"
Adica... O data cu inaintarea in varsta vin si responsabilitatile, obligatiile, greutatile. Cand eram eu mica, in fasa, nu faceam decat sa plang, sa mananc si sa rad. Apoi am inceput sa merg, sa trag de lucruri si au inceput si cuvintele "Nu fa aia, nu te du acolo, nu baga degetele in priza, nu pune mana pe cutit" etc etc etc.
Apoi scoala: teme, de invatat, de trezit dimineata, de respectat reguli... Acum liceu: Gandire pentru viitor, mai multe teme, mai mult de invatat, mai oarecum putine reguli dar mai importante, mai multa responsabilitate, asumarea faptelor...
Si acum stau si ma gandesc: "De ce ma bucur ca fac 16?". Aham. Pot sa ii fac in ciuda  Isabellei ca's mai mare ca ea cu cateva luni, ma bucur ca nu's cea mai mica din clasa, imi sacai colegul de banca ca fac si eu 16, ca el, de a si retinut saracul cand e ziua mea, pot sa il  santajez psihic tot pe el in asa fel incat sa imi dea una dintre grozavele lui bratari mie (saracul, mi-e mila de el uneori la cate ii fac. P.S. Merci pentru bratara, esti cel mai grozav coleg de banca pe care l-am avut anul asta :D ). Pot sa zic "Nu, nu sunt mica cum toti ziceti, am 16!!!" desi tocmai am realizat saptamana asta cat de mica sunt, incepand cu pauza de dupa testul de la romana cand Iulian si-a pus barba pe capul meu si se bucura ca este cu un cap mai mare, sau cand bratarofilul meu coleg m-a luat in brate drept multumire ca l-am ajutat sa invete adjectivele alea nenorocite la franceza iar eu mai aveam nevoie de un cm ca sa ii ajung la barba...
Da, stiu, ma refer doar la inaltime cu exemplele astea, dar serios, uneori ma simt foarte mare, matura, cineva rational printre niste visatori, dar alteori eu sunt visatoarea, un copil ce face doar ce-i tuna in cap. Uneori ma joc cu psihicul oamenilor incat sa faca ce vreau eu (numai eu stiu cat Angri Birds am jucat in ore in urma acestei metode >:) ), alteori altii incearca sa imi faca asta mie.
Toti pe care ii stiu vor sa creasca, iar cei ce sunt mari vor sa fie iar ca noi. Toti zic ca varsta de 16 ani este cea mai frumoasa, dar mie mi se pare oarecum confuza, eu zic ca varsta de 18-21 este mult mai buna (facultate, carnet, independenta sau banii parintilor), asa ca... nu stiu....
Pana la urma este buna aceasta bucurie, sau este rea? Sa vreau sa cresc, sau sa doresc sa opresc timpul?

Pana la un raspuns... Uite melodia pe care am ascultat-o non-stop in timpul scrierii postarii:

---

...

Timpul...

Stau, ascult "Pink - Who Knew" la nesfarsit, imi amintesc fragmente din conversatia mea telefonica anterioara cu Catalin, ma gandesc la filmul pe care tocmai l-am vazut, "Dorian Gray", si ma intreb de ce timpul trece asa de repede.
Parca ieri a inceput vacanta de vara iar acum e toamna. Parca ieri promiteam ca in vacanta asta ies mult afara cu unii colegi si nu am facut-o. M-am intalnit cu ei doar din greseala. Parca ieri am fost la spectacol in copou si m-am distrat de minune desi cantaretul nu era stralucit, mai degraba ca o oaie. Parca ieri ma plimbam pe plaja si ma gandeam de zece ori inainte sa intru in apa rece. Parca ieri mi-am prajit pielea la soare iar lotiunea de dupa plaja nu a avut efect. Parca aseara mi-a aratat Ionut cateva constelatii (pentru un inceput multe) la miezul noptii si imi doream sa am o prastie si pietre pentru felinarele de pe drum care ma impiedicau sa vad clar stelele.
Dorian m-a facut sa ma gandesc la trecerea timpului mult. Imbatranim asa de repede! Ieri locuiam in Sfantul Gheorghe, Covasna, iar azi, aici, in micuta comuna-oras din Moldova.
Printre lucrurile pe care le poti regreta in viata se poate numara si trecerea timpului. Uneori simt ca vreau sa fiu Sophie, nu doar sa o construiesc eu, alteori ma gandesc ca viata mea e doar perfecta. Vreau sa ii simt pe Bonnie si Ian ai mei mai des langa mine, sa le fiu alaturi mai des, nu sa zic ca nu pot face ceva din cauza timpului. Deja nu le-am fost accesibila o data fiecaruia dintre ei doi, nu vreau sa se mai repete.
Uneori simt ca timpul isi bate joc de noi. Trece greu cand nu trebuie si repede cand trebuie sa stea in loc.
Mi-am promis ca postez mai mult, ca voi fi mai activa, iar acum sunt in afara timpului.
Promisiunile pe care nu le pot respecta sunt la fel de multe ca si planurile pe care mi le fac.
Acum e toamna, e întâi septembrie.
Acum doua ore muream de somn iar acum vreau sa stau treaza cat mai mult.
Azi incepe balciul la mine in oras.
De azi mai am doisprezece zile pana la scoala.
Azi e prima data cand ma gandesc la examenele de la sfarsitul liceului si mai am mult pana atunci.
Azi ma gandesc serios sa imi duc telefonul la reparat. :D
Mai am cateva zile si blogul meu face un an si ma gandesc ce am facut eu in anul asta (mi-am stricat telefonul, iar).

Unii zic ca viata trebuie traita la maximum si nu trebuie sa regretam ce facem pentru ca timpul nu se intoarce. Altii zic sa fim grijulii pentru ca timpul nu se intoarce. De ce nimeni nu ne zice sa ne traim viata, sa ajungem pe culmile ei si sa ne distram in fel si chip, dar cu grija? Se poate face si asta, zic eu....
Dar pana ajung eu independenta si capabila sa fac tot ce vreau fara sa le cer voie parintilor, trebuie sa las timpul sa treaca pe langa mine si sa ma limitez la niste reguli si limite.
Poate o sa citesc mai mult si o sa ma uit la mai multe filme ca sa imi fac o Sophie mai buna. Cine stie? Eu clar nu stiu.

---

...

Amintiri...

Nu stiu parerea altora... Dar mie mi-e dor de fostii profesori...

Imi placea sa ma pun in gura cu Domnul Diriginte (dirigul :D ), sau sa copiez la mate. El statea langa mine si eu ii trimiteam biletele cu exercitii rezolvate altuia din prima banca, sau primeam biletele :D (aveam numai note de 9 si 10 asa, dar si invatam bine matematica cu el). O data am luat un 5 in lucrare pentru ca nu am facut nimic si de aceea mama nu mi-a luat chitara in acea luna (Nici acum nu am chitara...), dar macar am terminat semestrul cu media 9. 
Sau la romana luam usor note mari, ori la engleza aveam 10 pe linie fara sa ridic un deget...
Franceza era mult mai distractiva si o invatam mai bine... Dadeam o lucrare pe semestru, o ascultare, iar pentru restul notelor faceam proiecte distractive, scenete, portofoliul... Nu ca acum...
Sau la religie puteam sa iau orice fel de note; in catalog tot 10 imi punea (mie) O:)
Orele de sport erau o adevarata relaxare! Stateam pe bordura terenului si vorbeam cu fetele toata ora, uneori se mai trezea si cate un baiat sa ni se alature...
La fizica si la chimie aveam aceeasi profesoara. Stateam in ultima banca pe mijloc si copiam si acolo pe rupte, dar mai si invatam pentru ca ne asculta...
La istorie, in clasa a 5-a si a 6-a imi invatam bine lectiile, dar cand intra profa pe usa uitam tot ce stiam si ma transformam, impreuna cu ceilalti colegi, in stana de piatra. Dintr-a 7-a am inceput noi sa ne prindem ca daca luam 2, 3, 2, 3, 2, 4, 6, 5 prin lucrari in catalog, ca prin magie apar notele 7, 8, 9; de aceea  stresul de la istorie a disparut, iar acum chiar as mai vrea sa fac istoria cu fosta doamna profesoara.
La muzica am aceeasi profa.. Preda si la liceu la mine, si la scoala generala la care am fost...
 La tehnologie/informatica.. mereu ramanea profa cu mouse-ul spart din cauza nervilor, sau ne trantea catalogu de catedra pana ii rupea foile de la mijloc :))
La desen am avut mai multi profi..... Ba "moartea" din a 5-a, ba dirigul, ba betivul din a 7-a, ba MonaLisa dintr-a 8-a.
La geografie era o profa urata (Da' macar am luat 10 in teze :D). O data ii cazuse un dinte din fata si radea de noi, iar cand termina bine de ras isi amintea ca nu are dintele :))

Acum, cand ii intreb pe cei de-a opta cum e scoala aud ceea ce si eu ziceam candva "E nasooooool!! Abia astept sa scap de profii astia idioti!!! M-am saturat!!" si mereu le zic sa se bucure de ceea ce au acum pentru ca in liceu vor vrea sa fie iar in generala cu profii de acolo si cu colegii dar nu mai ai de unde sa ii iei, cum zicea si proverbul "Nu stii ce ai pana nu pierzi!"... Desi eu stiam foarte clar ca ai mei  colegi erau perfecti si ca ii voi pierde (inafara de 8 dintre ei, cu mine 9 :D:D:D ), abia asteptam sa scap de profi [Sincere multumiri Domnule Diriginte ca ne-ati trimis pe toti 9 aici ca pe oi :D ]. Imi pare rau doar ca nu mai sunt in clasa cu Laura ...
Mizeria e aceeasi... Femeia de serviciu tot se ia de noi.. Doar ca asta e mai agresiva :)) (Saracul Cos...)

Eu doar un lucru mai vreau sa va zic... Pretuiti-va colegii si profesorii cat mai puteti, dupa ce o sa vi e indeplineasca visul de a  scapa de ei o sa ii vreti inapoi... Va spune cineva proaspat experimentat ;)

P.S. La multi ani Sammy, Cos si Sanda!!!