Astfel, în ziua după Botezul Domnului facem prăznuire de sfântul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, cel mai mare dintre profeţi, glasul care strigă în pustie "gătiţi calea Domnului", turtureaua pustiei care a binevestit primăvara harului, făclia Luminii dumnezeieşti, răsăritul ce a vestit pe Soarele Dreptăţii, ca un înger pământesc şi om ceresc, care stă la graniţa dintre cer şi pământ şi uneşte Vechiul şi Noul Testament. Trimis de Dumnezeu în deşert să anunţe vestea cea bună a venirii lui Mesia Hristosul, şi să pregătească calea lui Iisus, Ioan îşi împlineşte misiunea botezând pe Isus în apele Iordanului. De acum strălucirea lui urma să scadă, iar a Mântuitorului să crească.
Totuşi, chiar după venirea Harului şi moartea lui ca martir, Ioan Botezătorul continuă să fie pentru creştini, în sens duhovnicesc, Înaintemergătorul Domnului. Model de înfrânare, de pocăinţă, de curăţire de patimi prin asceză şi rugăciune, iniţiator al vieţii monastice şi a celei pustniceşti, Ioan nu va înceta niciodată să fie cel care găteşte calea ce duce la Hristos.
Mai multe despre viaţa sfântului Ioan Botezătorul ne povestesc sinaxarele celorlalte sărbătoriri pe care Biserica i le-a rânduit:
- Zămislirea sfântului Ioan Botezătorul (23 septembrie)
- Naşterea sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie)
- Tăierea capului Înaintemergătorului (29 august)
- Aflările capului (24 februarie şi 25 mai)
P.S. La multi ani mica mea fiinta scumpa Ioana, "fratemiu" Ionut, Oana (adica Isa), Cris si... Katherina... fii fericit pentru ce ai primit pretinzand... si multumesc (iar) pentru complimentul tarziu observat :D... cam asa sunt fetele...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile Anonime vor fi sterse indiferent de continut.